Înaltul oaspete american a fost primit de prorectorul prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, de președintele Senatului Universității, conf. univ. dr. Aurel Căuș, directorul CSUD, prof. univ. dr. Radu-Cătălin Țarcă, alături de alți membri ai corpului academic orădean.
„Este o întâlnire foarte onorantă pentru universitatea noastră”, a declarat, la începutul dialogului purtat în sala Consiliului de Administrație al universității, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș. Prorectorul Universității din Oradea i-a vorbit ambasadoarei Kathleen Kavalec despre instituția pe care o reprezintă, despre relațiile ei internaționale și, mai ales, despre colaborările pe care mediul academic orădean le are cu cel american. „Ne dorim foarte mult să avem un centru cultural și o bibliotecă americană la Universitatea din Oradea”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, subliniind că existența acestor instituții culturale în orașul nostru n-ar face decât să sporească vizibilitatea și prestigiul Statelor Unite. Mai mult, prorectorul universității orădene a invitat Ambasada Statelor Unite ale Americii la București să devină partener al târgului național de carte pe care Universitatea din Oradea ține să-l găzduiască anul viitor.
„Vă mulțumesc frumos pentru frumoasa și călduroasa primire pe care mi-ați făcut-o. Este prima mea vizită la Oradea și o oportunitate de a afla mai multe în legătură cu orașul dumneavoastră. Aș vrea să vedem ce putem face pentru a strânge mai mult legăturile culturale cu Universitatea din Oradea”, a spus Kathleen Kavalec, o surprinzător de bună vorbitoare a limbii române. Ambasadoarea Statelor Unite la București s-a interesat, în mod deosebit, de bursierii Fulbright ai Universității din Oradea sau despre concetățeni de-ai ei veniți, cu aceeași bursă, în orașul de pe Crișul Repede. În context, conf. univ. dr. Veronica Buciuman, decana Facultății de Litere i-a vorbit înaltului oaspete despre studierea literaturii și culturii americane, în cadrul mai multor programe de studiu ale facultății pe care o conduce. În plus, Universitatea din Oradea are, de câțiva ani, un bursier Fulbright, care îi ajută pe studenții de la Litere să învețe limba engleză de la un vorbitor nativ. Cu ajutorul acestuia, Facultatea de Litere a lansat un club de dezbateri, în limba engleză, și un festival universitar de film american, a precizat conf. univ. dr. Veronica Buciuman, subliniind că rolul acestui club este acela de a dezvolta, în România, spiritul dezbaterilor pe teme social-politice, specific societății americane.
Ambasadoarea Kathleen Kavalec a mai vrut să știe dacă tinerii absolvenți, mai ales cei de la facultățile tehnice, rămân în Oradea după absolvirea studiilor. „Firmele de azi caută să meargă în orașele unde există universități”, a explicat emisarul diplomatic sensul întrebării ei. Prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș a răspuns că învățământul de tip dual, parcurile industriale, atenția pe care universitatea o acordă meseriilor căutate pe piața muncii, „reprezintă reale oportunități pentru studenții noștri, care aleg să rămână acasă”.
După întâlnirea desfășurată în sala Consiliului de Administrație, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii, Kathleen Kavalec, a făcut o scurtă plimbare prin campus și a vizitat Biblioteca Universității din Oradea. Cu acest prilej, demnitarul american a scris, în limba română, câteva cuvinte în Cartea de Onoare a instituției: „Mulțumesc frumos pentru primirea atât de călduroasă și sperăm să continuăm colaborarea strânsă cu Ambasada SUA în România”.
Ambasadoarea Statelor Unite a primit multe cărți din partea Universității din Oradea. Prorectorul, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, a explicat acest gest invocând „importanța cunoașterii reciproce, ca un bun început al oricărei relații de colaborare”.
Biroul Comunicare - UO