Sportivul orădean, care a alergat proba în 45,27 secunde, stabilind astfel și un nou record național al României, a declarat că este „foarte fericit și mulțumit” de rezultatul pe care l-a obținut. „A fost cea mai incredibilă cursă din viața mea. Nu am cuvinte, sincer. Cum am reușit acest rezultat e încă un mister pentru mine. Pot spune că, în timpul cursei, parcă alerga cineva în corpul meu”, a declarat cel mai tânăr competitor prezent în finala probei de 400 de metri plat.

Orădeanul a mărturisit că, înainte de cursă, a simțit că îl dor picioarele, dar nu a lăsat asta să îl oprească. „Totuși, e ceva normal după două curse anterioare foarte disputate”.

Mihai Sorin Dringo, cel care spune că atletismul este marea lui dragoste, revine în țară la 9 august 2023. „Sunt fericit. Urmează să mă relaxez puțin, este finalul sezonului pentru mine. Apoi am să mă concentrez asupra planului ce îl am de urmat pentru a ajunge la Jocurile Olimpice de la Paris”, a mai declarat atletul laureat la Chengdu, antrenat de Robert Olah.

 

Biroul Comunicare

Image