În cuvântul său de bun-venit, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, i-a explicat înaltului oaspete că instituția pe care o conduce are trei direcții majore de acțiune: digitalizarea, internaționalizarea și sustenabilitatea. „Avem deja relații de parteneriat cu patru universități din Indonezia”, a spus rectorul adăugând că, acum o lună un profesor din țara insulară aflată în Asia de sud-est a fost la Oradea, vizita având loc în cadrul programului Erasmus.
La fel ca și însărcinatul cu afaceri al ambasadei, doamna Vidya Pertiwi, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău a afirmat că își dorește extinderea relațiilor academice și cu alte universități din Indonezia, atât în ceea ce privește vizitele reciproce ale cadrelor didactice, cât și ale studenților din cele două țări.
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Indoneziei la București, doamna Vidya Pertiwi s-a declarat încântată să afle că mai mulți conaționali ai ei au studiat la Universitatea din Oradea. Dintre aceștia Muhammad Fatih Avicena Lasmana, absolvent al studiilor de Relații Internaționale, a fost prezent și el la întâlnirea oficială, descriind în superlative anii de studii petrecuți la Universitatea din Oradea.
„Dezvoltarea colaborării universitare este în interesul nostru, al tuturor”, a subliniat doamna Vidya Pertiwi, subliniid că unul din obiectivele activității Ambasadei Indoneziei la București este tocmai acela de a-i apropia pe locuitorii celor două țări. Diplomatul a insistat asupra faptului că țara sa acordă, cu generozitate, burse studenților străini, mai ales celor care doresc să descopere arta și cultura statului din Orientul Îndepărtat.
Corina Ardelean, Șefa Biroului Admitere 365 al Universității din Oradea a subliniat că instituția academică a încheiat acorduri Erasmus cu patru universități din Indonezia, că un cetățean al acestei țări și-a finalizat studiile doctorale la Oradea și un altul, absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie, s-a căsătorit aici, fiind azi un reputat specialist.
La finalul vizitei sale, doamna Vidya Pertiwi, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Indoneziei la București, a vizitat Biblioteca Universității din Oradea, unde a semnat în Cartea de Onoare a instituției.
Biroul de Comunicare