Probele la care se va concura în cadrul acestei competiții sunt kata şi kumite pentru categoriile cadeți (15-16 ani), U22 (sub 22 de ani) şi seniori open. De departe cea mai interesantă probă va fi cea destinată seniorilor, în primul rând din cauza faptului că, atât la feminin, cât şi la masculin se va lupta în sistem open (fără limită de greutate), şi în al doilea rând pentru că sportivii participanți fac parte, în majoritate, din elita europeană şi mondială a acestui sport. Concursul seniorilor se va desfăşura sâmbătă începând cu ora 15.30 când va avea loc şi deschiderea oficială a concursului.
Din lotul care va reprezenta România fac parte mai mulţi orădeni pregătiți de antrenorul lotului național Harris Wallmen. Competiția va beneficia de prezenţa a numeroşi oficiali, între care menționăm ataşatul cultural al Ambasadei Japoniei în România.