Cea de a doua ediție a „Universității de vară”, organizată de Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea, și-a încheiat cursurile vineri, 21 iulie 2023, printr-o serie de evenimente inedite.

Rezultatele „Laboratorului de idei”, în cadrul căruia studenți și profesori din toată țara au căutat împreună soluții pentru reabilitarea campusului central al Universității din Oradea, au fost expuse pe gardul instituției de învățământ superior, din strada Universității. Inițiatorul și sufletul „Universității de vară” a viitorilor arhitecți, conf. dr. arh. Szabolcs Guttman a explicat că, prin acest demers, a dorit să aducă sub ochii tuturor orădenilor ideile studenților, idei care își propun să deschidă campusul și să îl facă un loc atractiv, în egală măsură, pentru turiști și pentru locuitorii acestui oraș. „Ne dorim ca acest campus să fie și locul spre care să vină centrul. Ansamblul art nouveau cu totul și cu totul inedit, este ca un cuib de gânduri bune pentru viitor”, a spus conf. dr. arh. Szabolcs Guttman, care nu a uitat să facă o reverență către memoria arhitecților Vágó, cei cărora Oradea le datorează ansamblul de clădiri monument.

Urmând tema propusă, echipele de studenți au venit cu idei foarte curajoase cum ar fi: blocarea traficului pe strada Universității, în scopul accesibilizării ei pentru pietoni, lărgirea spațiilor verzi, crearea de coridoare urbane și deschiderea campusului spre noul centru cultural, ce urmează a fi construit dincolo de pârâul Peța.

Coordonator al unei echipe de studenți, asist. drd. arh. Constantin Bungău a prezentat și el soluții pentru eliminarea locurilor de parcare de pe strada Universității, realizarea de alei și piste velo. „Ne-am propus să deschidem campusul spre oraș, prin realizarea unor zone de tranzit, de socializare și întâlnire”, a spus asist. drd. arh. Constantin Bungău, adăugând că „toate aceste idei trebuie luate ca niște propuneri, concepte de arhitectură care, la un moment dat, pot deveni realizabile”.

Decana Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură, prof. univ. dr. ing. habil. Marcela Prada, le-a mulțumit celor 55 de studenți, veniți din toată țara și din Republica Moldova, pentru entuziasmul cu care s-au aplecat asupra temei reconfigurării campusului orădean. „Da, într-adevăr, viziunea fraților Vágó respiră în acest campus și ne educă, în spiritul frumosului, pentru arhitectură”, a spus prof. univ. dr. ing. habil. Marcela Prada, adăugând că este „foarte curioasă să vadă impactul propunerilor făcute de studenți”.

În continuarea manifestărilor finale ale „Universității de vară” stundenții au primit diplomele care certifică prezența lor la acest stagiu profesional și au luat parte la o ceremonie inedită. „Botezul studenților de la Arhitectură reprezintă recuperarea unei tradiții”, a explicat conf. dr. arh. Szabolcs Guttman, cel care a „celebrat” ceremonia inițiatică desfășurată în vechiul club al Universității. „Am descoperit că aici exista, pe vremea în care funcționa unitatea de jandarmi, un bazin cu apă termală. Sperăm ca, la un moment dat, să putem oficia acest botez așa cum se cuvine, în acel bazin, astăzi ascuns sub podea”, a spus profesorul. Până atunci, viitorii arhitecți s-au „botezat” scriindu-și pe corp, cu carioci lavabile, jurămintele profesionale și desenându-și însemnele meseriei direct pe piele.

Timp de două săptămâni, între 7-21 iulie 2023, în cadrul „Universității de vară” au conferențiat: decanul Facultății de Arhitectură din Timișoara, Cristian Blidariu, colegul lui clujean, Șerban Țigănaș și decanul facultății de profil din Budapesta, Gall Anthony John. De asemenea, participanții la „Universitatea de Vară” a Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură au avut în program ateliere despre restaurările monumentelor istorice, vizite în Ungaria, întâlniri cu arhitecți din județe vecine, au organizat și vernisat mai multe expoziții.

 

Biroul de Comunicare

Image  

Image  

Image  

Image  

Image  

Image