Image Image Image Image
Evenimentul științific la care au luat parte cei doi istorici ai Universității din Oradea a avut loc marți, 21 februarie 2023, al Complexul „Beato Pellegrino”, Departamentul de Studii Lingvistice și Literare a Universității din Padova. În acest cadru au fost prezentate volumele:  „Teme și metode de cercetare în istorie și filologie”, editată de Sorin Șipoș, Gabriel Moisa, Dan Octavian Cepraga (Editor de criterii / Academia română – Centrul de Studii Transilvane, Milano, Cluj-Napoca, 2023) și „Teme și metode de cercetare istorică și filologică”, editată de Sorin Șipoș, Dan Octavian Cepraga, Laura Ardelean, Iulia Cosma („Revista Transilvană”, vol. XXIX, Supliment 1, 2020).

Cele două volume sunt rodul unei lungi și intense colaborări științifice dintre Universitatea din Padova și Universitatea din Oradea, în domeniul istoriei și filologiei. Colaborarea și dialogul dintre istoricii și filologii români și italieni a început în 2009, ca urmare a colaborării dintre Universitatea din Padova, Universitatea din Oradea și Universitatea de Stat a Republicii Moldova și a continuat fără întrerupere până în prezent având mereu în centrul atenției teme și metode de cercetare.

„Încă de la început, intenția principală a fost de crea un dialog între metode și lecturi pornind de la istoriografie și filologie, traversând diferite perspective geografice și culturale care, în cadrul mai larg al unei recuperări a relațiilor istorice dintre diferitele părți ale Europei, s-au întâlnit din nou pe vechile drumuri pe care căderea comunismului le-a redeschis, și care acum leagă din nou, așa cum au făcut-o de secole, Europa Centrală și de Est cu Europa de Vest și Mediterană”, precizează organizatorii.

Volume universitarilor orădeni au fost prezentate de Cristian Luca (Universitatea „Dunăre de Jos” din Galați), respectiv Tobia Zanon (Universitatea din Padova) și curatorii Dan O. Cepraga (Universitatea din Padova), Iulia Cosma (Universitatea din Padova), Gabriel Moisa (Universitatea din Oradea) și Sorin Şipoş (Universitatea din Oradea).

Evenimentul a fost susținut de Departamentul de Studii Lingvistice și Literare a Universității din Padova, Institutul Român de Cultură și Cercetări Umanistice din Veneția și Societatea de Studii Române „Miron Costin” a Universității din Padova.

Inițiativa acestei întâlniri internaționale, caracterizată prin rigoarea științifică obișnuită care definește propunerile catedrei române a Departamentului de Studii Literare Lingvistice și a Societății de Studii Românești „Miron Costin” a Universității din Padova, își propune să împlinească un serviciu cultural și să ofere o oportunitate pentru comunitatea românească prezentă în zonă de a păstra contactul cu propria identitate culturală.

 

Biroul Comunicare

Sursa informații: bihon.ro

 


Image Image Image Image