Conducerea executivă a Asociației Alumni a Universității din Oradea s-a întrunit, în prima ei ședință, joi, 19 ianuarie 2023. Cu acest prilej, conf. univ. dr. Dorin Coita a anunțat că, prin bunăvoința rectorului prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, organizația are un nou sediu, în campusul central al universității. În cadrul ședinței Comitetului Director al Asociației Alumni a Universității din Oradea, au fost stabilite măsurile administrative necesare pentru ca organizația să își poată continua activitatea, s-au stabilit responsabilitățile și domeniile de activitate ale membrilor conducerii executive și a fost schițat un plan de activități pentru anul 2023.

Conf. univ. dr. Dorin Coita, președintele Asociației Alumni Universitatea din Oradea, afirmă: „Organizația noastră se află în fața unui nou început. Vrem să atragem alături de noi cât mai mulți absolvenți ai Universității. Ei sunt, direct sau indirect, reprezentanții universității în comunitate, ambasadorii profesionali, sociali, economici, prin care universitatea își justifică rolul și își îndeplinește misiunea. Prin valorizarea și valorificarea absolvenților săi, universitatea își poate atrage susținerea comunității, recunoașterea meritelor, contribuției și calității serviciilor educaționale furnizate”.

 

Biroul Comunicare