Scopul proiectului a vizat implementarea unor mecanisme ce duc la creșterea capacității instituționale prin acțiuni de digitalizare a proceselor de monitorizare a abandonului studiilor, a proceselor de incluziune a tuturor categoriile ce compun comunitatea academică, dar și prin acțiuni ce conduc la perfecționarea comunicării profesionale pentru susținerea echității de gen și a transparenței decizionale în procesul educațional și administrativ la toate nivelurile instituționale. Totodată, s-a urmărit crearea și implementarea de pârghii decizionale la nivelul Universității din Oradea. Obiectivele proiectului au fost realizate integral pe parcursul implementării.
Operaționalizarea obiectivelor Universității din Oradea, prevăzute în Strategia și Planul EG 2022-2025 vizând direct integrarea dimensiunii de gen în activitatea administrativă și didactică, s-a realizat prin elaborarea și editarea Ghidului de comunicare deontologică, incluzivă și interculturală.
Implementarea unui sistem de monitorizare a studenților cu risc de abandon al studiilor s-a realizat prin dezvoltarea unui modul digital de generare de statistici la nivelul platformelor de lucru ale secretariatelor. De asemenea s-a elaborat un regulament care va sta la baza deciziilor instituționale de optimizare a proceselor de prevenire a abondonului, a acțiunilor de incluziune și transparență decizională.
Un alt obiectiv al proiectului a vizat modernizarea spațiilor și a logisticii pentru susținerea calității activității didactice. Acest obiectiv s-a materializat prin digitalizarea și înnoirea dotărilor în două laboratoare destinate comunicării profesionale și învățării limbilor străine etc.
Prin organizarea de ateliere cu activități de perfecționare și popularizare a rezultatelor proiectului a fost vizată creșterea gradului de informare a comunității academice cu referire la etica și deontologia profesională în raport cu principiile de incluziune, egalitate de gen, precum și la metodele de prevenire a abandonului studiilor la toate nivelurile de formare. Astfel, au fost organizate ateliere destinate cadrelor didactice (în data de 06.12.2022), studenților (în data de 08.12.2022); seminarii pentru personalul suport în relația cu studenții (în data de 05.12.2022).
Perioada de implementare a proiectului: mai – decembrie 2022.
Bugetul proiectului: 266.000 lei (finanţare UEFISCDI) + 39.696 lei cofinanţare Universitatea din Oradea. Total buget proiect: 305.696 lei.
Biroul de Comunicare