De două ori pe lună, tinerii orădeni sunt invitați să participe la o vizionare de film, dar și la o discuție cu invitatul special al serii. „Avem, de fiecare dată, câte un invitat surpriză, o persoană care profesează în domeniul artelor vizuale. Invitatul ne vorbește despre provocările pe care le-a întâmpinat pe piața muncii, începând cu prezentarea la interviuri, până la a refuza locuri de muncă, de la așteptări salariale, la realitate, de la calitățile pe care trebuie să și le însușească un artist, până la recunoașterea și asumarea propriilor competențe și abilități”, explică lect. univ. dr. Ana-Maria Abrudan. Seara de film, spune inițiatoarea programului, își propune să fie „un cadru informal de socializare, comunicare și creștere-împreună, deschis celor care știu că împreună putem ajunge departe”.
Invitatul special este cel care vine și cu propunerea filmului ce urmează a fi vizionat, iar persoana acestuia și titlul peliculei nu sunt dezvăluite decât în seara proiecției. „Vrem ca astfel să stimulăm curiozitatea și comunicarea”, afirmă lect. univ. dr. Ana-Maria Abrudan.
Următoarea întâlnire a serilor de film de la Facultatea de Arte va avea loc marți, 8 noiembrie 2022, ora 18:00, la sala multifuncțională a Departamentului de Arte Vizuale.
„Și de această dată, invitatul, propus de colega mea conf. univ. dr. Mihaela Tătulescu, ne va povesti despre experiența lui din domeniul artistic. Veniți cu poftă de cunoaștere și popcorn!”, încheie lect. univ. dr. Ana-Maria Abrudan.
Participarea este gratuită!
Biroul Comunicare