Evenimentul face parte din proiectul „Corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii, consilierea și orientarea în carieră”, proiect finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI). La întâlnire au fost prezenți reprezentanții a opt ONG-uri din Oradea, conf. univ. dr. Karla Barth, decana Facultății de Științe Socio-Umane, și psiholog dr. Adriana Borza, directoarea Centrului de Consiliere și Servicii privind Cariera al Universității din Oradea (CCSC).
Conf. univ. dr. Karla Barth, coordonatoarea proiectului, s-a declarat mulțumită de întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanții societății civile. „Practic, este vorba de un focus-grup care s-a dovedit a fi foarte productiv. Reprezentanții ONG-urilor au venit cu o serie de sugestii și mai important decât atât este faptul că am creat punți de legătură cu societate civilă”. Decana Facultății de Științe Socio-Umane subliniază că relația cu ONG-urile este esențială pentru proiectul pe care îl coordonează deoarece, printre alte obiective, acesta își propune să le faciliteze studenților efectuarea de stagii de practică în cadrul organizațiilor ce reprezintă societatea civilă.
„Studenții care vor alege să desfășoare activități de voluntariat în ONG-uri beneficiază de credite transferabile, care vor figura ca activități de voluntariat în suplimentul de diplomă”, explică psiholog dr. Adriana Borza, organizatoarea întâlnirii. Directoarea CCSC mai precizează că, în cadrul acestui proiect, Universitatea din Oradea își propune să creeze o platformă online, asemănătoare unui site cu oferte de muncă, care să facă publică oferta organizațiilor nonguvernamentale locale pentru stagii de voluntariat.
În cadrul proiectului „Corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii, consilierea și orientarea în carieră” mai sunt prevăzute: activități de tip focus-grup cu angajatorii, evaluarea aptitudinală a studenților, parteneriate pentru organizarea unor târguri de cariere, întâlniri ale studenților cu potențial angajatori etc.
Biroul de Comunicare