Reputat istoric și arheolog, prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu și-a început cariera universitară în orașul de pe Crișul Repede, destinul său fiind legat de Universitatea din Oradea. În anul 1964, la doar câțiva ani după ce a absolvit secția de Istorie Universală Antică și Arheologie, din cadrul Facultății de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, regretatul profesor a fost transferat la Institutul Pedagogic din Oradea. În cadrul Facultății de Istorie-Geografie a ocupat, succesiv, posturile de: preparator, asistent și lector până la desființarea acestei instituții, în anul 1977.
Din anul 1972, prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu a fost și director al Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, pe care l-a condus până în anul 1990. În acești ani, pe lângă organizarea a numeroase conferințe, dezvoltarea colecțiilor muzeului și deschiderea către public a instituției muzeale, de activitatea prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu se leagă și apariția revistelor „Crisia”, de arheologie-istorie, „Biharea”, specializată pe etnografie și artă, respectiv „Nymphaea”, dedicată științelor naturii”.
În anul 1990, odată cu reînființarea specializării Istorie-Geografie, în cadrul Universității din Oradea, Sever Dumitrașcu revine la catedră pe post de conferențiar, iar, din 1994, devine profesor universitar. Începând cu anul 1999, prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu a fost conducător de doctorat în domeniul istorie. Între anii 1998 - 2004, apreciatul și îndrăgitul istoric orădean a deținut funcția de șef al Catedrei de Istorie-Geografie de la Universitatea din Oradea.
În cei peste 50 de ani dedicați studiului istoriei, prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu a lucrat pe zeci de șantiere arheologice din zona de vest a țării. A publicat monografiile „Dacia apuseană” și „Biharea”, alte zeci de volume și sute de articole științifice, în reviste de specialitate sau de cultură.
Prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu s-a născut la 6 iunie 1937, în localitatea hunedoreană Rapoltu Mare, fiind absolvent al Liceului „Decebal” din Deva.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Înmormântarea va avea loc miercuri, 5 octombrie 2022, de la ora 15:00, la cimitirul municipal Oradea.
Biroul Comunicare