Nu mai puțin de 31 de solicitanți, universități și consorții academice europene, au aspirat la finanțările Agenției Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). În cele din urmă, au fost selectate doar patru alianțe universitare, printre care și EU GREEN, antantă din care face parte și Universitatea din Oradea.
„Aș spune că este o victorie esențială pentru noi. Am urcat în trenul către Europa. Toate universitățile mari din România fac parte din astfel de alianțe academice. În rândurile celor patru consorții universitare care au primit finanțare europeană, mai e o singură instituție de învățământ superior din România, și anume, Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iași. Prezența Universității din Oradea în această alianță universitară este cu atât mai importantă cu cât acum, în România, se gândește modificarea legislației cu privire la recunoașterea diplomelor comune europene”, explică prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Anca Dodescu.
EU GREEN este o alianță formată din nouă universități europene: Universitatea din Gavle (Suedia), Universitatea Wroclaw de Mediu și Științele Vieții (Polonia), Universitatea din Parma (Italia), Universitatea D`Angers (Franța), Universitatea Évora (Portugalia), Universitatea Otto von Guericke din Magdeburg (Germania), Institutul de Tehnologie Carlow (Irlanda), Universitatea din Oradea (România) și Universitatea din Extremadura (Spania). Scopul declarat al acestui consorțiu academic este să transforme universitățile membre în „universități ale viitorului”.
„EU GREEN își propune să fie un hub de educație, cercetare și inovare sustenabil care să acționeze pentru a furniza soluții la provocări locale sau regionale, soluții apte pentru a fi multiplicate global”. Alianța academică din care face parte și Universitatea din Oradea propune un nou model de dezvoltare bazat pe: crearea unei noi generații de cetățeni europeni, contribuții la o mai bună integrare în muncă a tinerilor, întărirea dezvoltării regionale sustenabile, promovarea dezvoltării și a competitivității, implementarea unei reale incluziuni sociale, adaptarea dezvoltării științifice la nevoile, în creștere, ale lumii, promovarea inovației în digitalizare, susținerea proceselor economice și sociale „de calitate” în ceea ce privește redresarea și reziliența post-pandemică.
Practic, în următorii patru ani, EU GREEN beneficiază, din partea EACEA, de 14 milioane de euro, bani care vor fi investiți, de cele nouă universități membre, în proiecte de educație, cercetare, internaționalizare, acces, diversitate și incluziune socială, management inovator sau antreprenoriat pentru sustenabilitate, dezvoltarea unor campusuri universitare sustenabile și sănătoase.
https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_22_4702
Biroul Comunicare