“În Anul European al Tineretului, prin intermediul celor două evenimente pe care le-am organizat ne-am dorit să aducem Uniunea Europeană mai aproape atât de studenți, indiferent de domeniul în care aceștia se specializează, cât și de elevi. Scopul nostru a fost să le transmitem informații și să le facilităm întâlnirea cu specialiști și cu reprezentanți ai instituțiilor europene și ai autorităților publice locale și centrale din România, pentru ca ei să dobândească cunoștințe care să le permită să devină cetățeni activi, la nivel local, național și european, în domeniile lor de competență”, a declarat Alina – Carmen Brihan, coordonatorul celor două evenimente.

Școala de vară s-a desfășurat pe parcursul a cinci zile (11 – 15 iulie), în format fizic, timp de 6 ore pe zi, și s-a adresat liceenilor din Oradea (reunind elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Colegiul Național „Iosif Vulcan”, Liceul de Arte, Colegiul Economic "Partenie Cosma", Liceul Teoretic Baptist “Emanuel”, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, etc.).

Cursul intensiv s-a desfășurat în format online și a vizat patru module de curs, de câte 4 ore fiecare, desfășurate în perioada iunie – iulie 2022, deschiderea cursului având loc, însă, onsite, la Hotel Continental Forum Oradea, în data de 28 mai, când a fost organizat workshop-ul “Rezoluția tinerilor: UE este despre viitorul meu!”. Cursul s-a adresat exclusiv studenților de la celelalte 14 facultăți ale Universității din Oradea (Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării fiind facultatea organizatoare) și, astfel, studenții participanți au provenit de la Facultatea de Drept, de Științe Socio - Umane, de Medicină și Farmacie, de Științe Economice, de Protecția Mediului, de Litere, de Geografie, Turism și Sport, de Inginerie Managerială şi Tehnologică, de Informatică și Științe, de Inginerie Energetică și Management Industrial, etc.

Cei aproximativ 100 de elevi și studenți au avut parte de cursuri interactive – susținute de lector univ. dr. Alina – Carmen Brihan, coordonatorul Școlii de vară și a Cursului intensiv, și de conferențiar univ. dr. Gabriela Goudenhooft, directorul Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării și membru în Modulul Jean Monnet, și de aplicații concrete ale cadrului teoretic – realizate de specialiști de la nivel european, național și local, dar și de reprezentanți ai instituțiilor europene și ai autorităților publice locale și centrale din România, online și onsite.

Temele abordate, adaptate specificului grupului – țintă al fiecărei categorii de evenimente, au vizat: procesul decizional european, guvernanța multinivel a Uniunii Europene, procesul de formulare și implementare a politicilor europene, finanțările europene, exercițiul guvernanței naționale și locale românești, transpunerea dreptului UE în legislația românească, cetăţenie naţională şi europeană activă, lobby la instituțiile europene, rolul media în procesul de consolidare a poziției României pe drumul european.

COMUNICAT DE PRESĂ

AFIȘ


Image Image Image Image Image