Sala de Conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea s-a umplut de cei veniți să-l asculte pe reputatul profesor clujean, autor al unor volume de filosofie, religie, științe politice: precum Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor, Filosofia și pandemia, Comunicare simbolică și seducție sau Publicitatea și administrația publică sub presiunea eticii.

La debutul conferinței, profesorul Sandu Frunză a anunțat că evenimentul de la Oradea, prima sa conferință publică de după pandemie, prezintă – în premieră - o parte a viitorului volum Eul digital, carte ce „propune o perspectivă filosofică asupra comunicării moderne”.

Subliniind importanța comunicării în viața de fiecare zi, invitatul Universității din Oradea a spus că și-ar dori ca, în urma conferinței pe care a susținut-o, fiecare dintre participanți să descopere că are „vocația comunicării”.

„Câtă filosofie, atâta tehnologie”, a spus profesorul Frunză, adăugând că „datorită dezvoltării noilor tehnologii ale comunicării, dacă vrem să recuperăm ființa umană, cea aflată mereu în criză, avem nevoie de atâta tehnologie, câtă filosofie lăsăm în viața noastră. Acesta ar trebui să fie standardul nostru de viață”.

„A fost o invazie a tehnologiei în viețile noastre și noi ne imaginăm că a fost alegerea noastră”, a afirmat profesorul Sandu Frunză, avertizându-i pe cei tineri, din sală, că limitele dintre spațiul digital și cel public tind să se estompeze, în măsura în care „nu putem avea revendicări în ceea ce privește caracterul personal al acelor date”. Universitarul clujean și-a exprimat convingerea că standardele etice vor evolua odată cu dezvoltarea tehnologică.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova și Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.

Sandu Frunză este doctor în filosofie, specializarea filosofia culturii, a valorilor și a istoriei, cercetător și profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș Bolyai, unde predă cursurile pe teme de: filosofia comunicării, etică în publicitate, etică managerială, deontologie, religie și ideologie, imaginar religios în limbajele publicitare, dezvoltare personală și branding personal, este autorul a numeroase articole publicate în reviste de specialitate internaționale și naționale. În 2005, Sandu Frunză a primit prestigiosul Premiu al Academiei Române, iar în 2010 – distincția de Profesor Bologna.

Biroul Comunicare

 


Image Image