Orădeanul s-a remarcat, atât prin expoziții personale, cât și prin expoziții de grup. Peste doar câteva zile Teofil Știop va vernisa, în Muzeul Național din Przemyśl, Polonia, expoziția personală cu titul Cornucopia. Preocupările sale de atelier s-au sincronizat cu alte domenii complementare dintre care, poate cea mai importantă, este învățământul artistic. În cadrul Facultății de Arte din Oradea, Teofil Știop desfășoară o importantă activitate pedagogică. Actul de creație, așa cum îl înțelege artistul orădean, „este un act ludic asumat, deopotrivă în atelierul intim și în spațiul public”. Despre asta vorbește însăși traiectoria lucrărilor sale care, după cum o spune chiar el, au „încă din zorii facerii, o existență proprie, certificată mai apoi de ochiul privitorului.”

Teofil Știop, de unde vine inspirația?

Pentru mine inspirația este un act ce survine în mod spontan, în urma exersării privirii în cheia citirii semnelor vizuale. De obicei, vedem ceea ce suntem pregătiți să vedem. Așadar, fără acest exercițiu, suntem predispuși să ne deconectăm de la pulsul realității imediate care abundă, în permanență, de subiecte ofertante pentru ochiul unui artist.

O apariție editorială interesantă, cartea care a apărut ca rezultat al lucrării dumneavoastră de doctorat are un subiect provocator chiar și pentru profani. Ați dori să ne spuneți despre ce este vorba?

Imagine și transtextualitate, titlul cărții mele, trimite la unul dintre obiectivele principale a muncii de cercetare pe care am întreprins-o. Anume, la importarea unor concepte, cum este cel de transtextualitate sau cel de intertextualitate - definite în critica literară franceză din a doua jumătate a secolului al XX-lea - în cadrul registrului imaginii. Scopul meu a fost acela de a aduce clarificări asupra unor aspecte eterogene și aparent haotice, proprii fenomenului artistic contemporan, prin adoptarea unor instrumente conceptuale deja consacrate.

Vorbiți-ne despre câteva dintre lucrările și expozițiile dumneavoastră.

Scenele picturale, la care lucrez începând din anul 2012, sunt inspirate, în mare măsură, din lumea teatrului. O lume fascinantă, cu care am avut prilejul să mă intersectez înainte de a începe să lucrez la aceste serii de lucrări. Lucrările concepute în acest interval sunt gândite sub forma unor scenografii picturale de factură alegorică. Unele dintre ele au fost prezentate până acum în proiecte expoziționale de grup organizate, la galeria Reperaj, altele în expoziția personală Pictofabule, de la Muzeul Țării Crișurilor, din 2018. Cele mai recente vor fi puse, în curând, pe simezele expoziției personale Cornucopia, ce va fi deschisă luna viitoare la Muzeul Național din Przemyśl, din Polonia. În aceste lucrări am urmărit evidențierea relației strânse dintre dramă și joc, cu scopul producerii unui efect cathartic.

Cărui public vă adresați?

La modul general, mă adresez tuturor celor interesați de expresia vizuală, fapt care nu exclude, în mod particular, existența unui ipotetic privitor ideal, pe care îl am în vedere atunci când sunt în atelier.

Ați realizat inclusiv lucrări video. Cum au fost primite acestea de către public?

Da, în perioada 2010-2018, am organizat împreună cu câțiva colegi din gruparea Conflux mai multe evenimente expoziționale internaționale de artă video. Aceste proiecte s-au desfășurat în colaborare cu echipa VisualContainer din Milano. Cu acest prilej am realizat lucrări video în care am fost interesat, în primul rând, de ideea de tablou în mișcare. Lucrările au fost prezentate și pe platforma on line Vizualcontainer TV, platformă care se bucura, încă de pe atunci, de o vizibilitate internațională destul de bună.

Domnule conferențiar universitar doctor, prin ce e diferită condiția artistului de la catedră, față de cea a artistului din artist în atelier?

În pofida faptului că activitatea de creație din domeniul artelor plastice poate presupune o formă individuală de abordare, în activitatea mea didactică am regăsit multe puncte convergente cu conținutul preocupărilor din atelier. În interacțiunea cu studenții folosesc adeseori exersarea pârghiilor actului ludic în explorarea și înțelegerea creativității vizuale. Acest fapt poate să scoată la iveală soluții neașteptate la provocări ce se dovedesc a fi comune. Când se întâmplă acest lucru, îți reamintești că procesul de învățare este mult mai complex decât retorica unui expozeu unidirecțional.

Ce încercați să le transmiteți studenților dumneavoastră?

Pasiunea și fascinația pe care o experimentez eu însumi față de universul imaginilor.

Cum percepeți nivelul cultural al orașului în care trăiți?

Cu riscul de a părea pretențios, mărturisesc că expectanțele mele nu sunt foarte satisfăcute de nivelul cultural al spațiului orădean. Am nutrit tot timpul sentimentul că acesta este sub potențialul pe care l-ar putea atinge, din acest motiv în ultimii ani am fost implicat în organizarea mai multor manifestări artistice și pe plan local. Cu toate acestea, cred că s-au făcut, și continuă să se facă, progrese vizibile.

Există limite în artă? Și, dacă da, care este limita până la care artistul Teofil Știop s-ar duce din punct de vedere artistic?

Problema limitelor libertății artistice este una de actualitate, transgresarea granițelor impuse de norme sociale, tabuuri ori cartografieri consacrate ale domeniilor de cercetare fiind o temă încă predilectă a lumii începutului de secol XXI. Ținând cont de această realitate, înainte de toate, pentru mine problema limitei artistice este determinată de o necesitate internă a subiectului abordat. Astfel, pentru a crea expresie, sunt momente când este nevoie să forțezi anumite limite și sunt momente când a face acest lucru poate risca să devină un act gratuit.

O indiscreție tipic gazetărească, ați putea să ne spuneți la ce lucrați acum?

Ideea următorului tablou este deja în lucru. Chiar dacă, poate, sună bizar, ea a încolțit în urmă cu aproape 12 ani când am surprins, în mod accidental, imaginea butaforică a unui costum de rinocer în culisele operei din Viena. Am știut atunci că voi fructifica la un moment dat această impresie. Chiar dacă a trecut ceva vreme de atunci, abia acum, când violența, manipularea și conformismul proliferează, din păcate, în proximitatea noastră, i-am găsit acelei impresii o motivație a cărei rezolvare plastică se află încă în procesul de execuție.

 Artistul Teofil Știop transmite trăiri pe care, de multe ori, trebuie să le căutăm adânc în ființa noastră. Dar le cunoaștem și recunoaștem ca fiind și ale noastre. Harta picturii și a artei vizuale orădene, în general, este mult mai bogată datorită tumultului exprimat de artistul căruia îi mulțumim că s-a oprit puțin din munca sa pentru a ne răspunde întrebărilor.