Domnia sa este recunoscută ca o personalitate științifică de excepție, un om de știință cu o activitate remarcabilă. S-a făcut cunoscut prin scrierile sale, prin activitatea de cercetare, dar mai ales prin contribuțiile semnificative din domeniul Pedagogiei comunicării.

    Prin conferirea acestui titlu, Universitatea din Oradea este onorată să primească în familia alumnilor ei pe domnul profesor. La rândul său, domnia sa a declarat, vădit emoționat, că se simte onorat să devină coleg cu cei care au venit în număr atât de mare pentru a-i fi martor la acest moment deosebit.

     Din partea Universității din Oradea a vorbit domnul prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea, doamna prof. univ. dr. Victoria Bogdan, vicepreședintele Senatului Universității și doamna prof. univ. dr. Florica Orțan, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, organizatoarea manifestării. Aceștia și-au manifestat bucuria sinceră de a-i ura un călduros binevenit domnului profesor la Universitatea din Oradea. ”Suntem onorați ca, începând de astăzi, să-l avem coleg pe domnul profesor universitar doctor emerit Laurențiu Șoitu. Prin întreaga sa activitate, care nu poate fi cuprinsă în LAUDATIO formulat cu ocazia acestei zile, a contribuit extraordinar de mult la dezvoltarea domeniului educației prin comunicare, domeniu în care a devenit, de altfel, expert, ducând munca de cercetare la gradul de excelență. A muncit mult și lucrările domnului profesor stau la baza unor noi profesii apărute în România și anume, consilier mediator și pedagog social”, a spus domnul prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea.

     După ce a primit, din partea doamnei Victoria Bogdan, Diploma de Doctor Honoris Causa, domnul profesor Laurențiu Șoitu a mulțumit auditoriului și Universității din Oradea, printr-un un discurs emoționant. „Nu vă vorbesc eu astăzi și nici studenților mei nu le vorbesc eu, ci toți aceia care au ajutat la formarea mea. Sunt mulți cei la care fac referire și sunt aici, astăzi, alături de dumneavoastră, datorită lor”. Profesorul Laurențiu Șoitu, recunoscut și pentru dimensiunea spirituală a ființei sale, a vorbit și despre valorile creștine care trebuie să ne călăuzească în viață. A spus, atât de frumos: „Cred că profesorul este cel mai mare creștin dintre oameni, deoarece, în fiecare zi, de-a lungul multor ani, trebuie să-l aproprie de sine pe student, care nu-i este întotdeauna prieten.”

    Toți cei prezenți au aplaudat, ridicându-se în picioare, la finalul discursului, confirmând astfel sinceritatea cu care au venit să-l întâlnească pe domnul profesor Laurențiu Șoitu.

Vivat, crescat, floreat!

Biroul de Comunicare

Image  

Image  Image Image Image    Image  Image  Image  Image