Cu acest prilej va avea loc un masterclass „Superscrieri”, pe tema meseria de jurnalist și importanța presei locale, a cărui gazdă va fi jurnalista Diana Oncioiu. Discuțiile, se vor desfășura la Facultatea de Istorie, Relații internaționale, Științe politice și Științele Comunicării din cadrul Universității Oradea, amfiteatrul Nicolae Iorga (sala 14), fiind moderate de jurnalistul Octavian Haragoș.
Locurile sunt limitate și dedicate jurnaliștilor locali, studenților și profesorilor de la Jurnalism, Comunicare și Relații Publice.
Înscrierile se fac până marți, 12 aprilie, la adresa:
„Tema ediției Superscrieri #11 este «presa locală». Așa că, pe lângă noua categorie principală pe care o avem în concurs, dedicată presei locale, ne-am propus ca Superscrieri să ajungă, în premieră, în câteva orașe din țară, unde să susținem un eveniment de o zi dedicat presei locale și importanței acesteia în ecosistemul jurnalismului din România”, anunță organizatorii. Este ultimul eveniment local Superscrieri, după Iași, Constanța, Sibiu și Cluj.
Programul zilei:
10:00 – 12:20 – proiecția filmului „Spotlight”*
12:20 – 12:40 – pauză de cafea
12:45 – 14:00 – Masterclass Superscrieri cu Diana Oncioiu, moderat de Octavian Haragoș
14:00 – 14:30 – sfârșitul evenimentului
* Filmul „Spotlight” a fost premiat cu 2 Premii Oscar (având și alte 4 nominalizări) în 2016 și are la bază investigația condusă de Walter Robinson, care va fi invitatul special la evenimentele de la București: Ziua Superscrieri (15 mai) & Gala Premiilor Superscrieri (16 mai). Discuția va porni de la acest film, care este un exemplu pentru forța pe care o poate avea o publicație locală.
Biroul de Comunicare