Cartea reprezintă o interesantă incursiune în istoria arhitecturii orădene și îi are ca referenți pe prof. univ. dr. ing. Marcela Prada, decana Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea și pe prof. univ. dr. Aurel Chiriac, critic de artă.

    „Volumul reunește detalii și reprezentări ale celor mai frumoase imobile la care autorul a avut oportunitatea de a lucra de-a lungul carierei sale. În cele 360 de pagini de text și desene sunt reproduse detalii ornamentale, de stucatură, pictură sau feronerie, reconstituite grafic de arhitect și echipa sa. Volumul este un omagiu adus Oradiei și patrimoniului ei, un demers de promovare a identității sale culturale în rândul publicului larg”.

     La lansarea volumului, care va avea loc în data de 24 martie 2022, ora 18:00, la sinagoga Aachvas Rein, din strada Primăriei, nr. 24, vor susține alocuțiuni: primarul municipiului Oradea, Florin Birta, Angela Lupșa – Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice și Felix Koppelmann – Comunitatea Evreilor din Oradea. 

Biroul de Comunicare

Image