Cu cărțile curate
Sterilizatorul este acum, în pandemie, mai important ca niciodată. Cu ajutorul razelor ultraviolete și a unor curenți de aer, aparatul elimină 99.9% din: virușii, bacteriile, paraziții, acarienii, ciupercile, mucegaiurile și praful care, din păcate, există între paginile cărților.
„Putem decontamina șase cărți pe minut, atât cât durează procedura de sterilizare. Jetul de aer elimină particulele fine, răsfoind documentele și permițând astfel razelor ultraviolete să pătrundă în interiorul fiecărei cărți sau document”, explică Emilia Pop, șefa biroului Comunicarea Colecțiilor al Bibliotecii Universității din Oradea.
Prin decontaminatorul care valorează peste 23.000 de lei, vor trece, în perioada următoare, cărțile returnate de cititori și cele provenite din donații. „Pentru că, în ciuda pandemiei, dorim să încurajăm lectura, ne vom asigura că cititorii noștri primesc cărțile solicitate în cele mai bune condiții sanitare. Nu este de neglijat nici faptul că bibliotecarii noștri și colegii care înregistrează cărți provenite din donații intră în contact cu volume sterile. Și, nu în ultimul rând, este vorba de sănătatea cărții în sine, aceste proceduri sporindu-i semnificativ durata de utilizare”, declară Emilia Pop.
Cât de curând, colecția de carte veche și rară a Bibliotecii Universității din Oradea va fi supusă și ea aceluiași tratament de însănătoșire.
Super-scaner
De câteva zile, la Biroul E-bibliotecă și Acces Resurse On-line, a fost pus în funcțiune unul din cele mai performante scanere de carte din țară. Aparatul, care a costat aproape 200.000 de lei, scanează și transpune în format digital cărți, documente legate, dosare, registre, bibliorafturi etc.
„Am început scanarea lucrărilor de doctorat susținute la universitatea noastră. Vor urma titluri din bibliografia studenților, cărțile cele mai solicitate la bibliotecă, cartea veche și de patrimoniu, mare parte dintre acestea devenind apoi accesibile și on-line”, spune Titus Bădic, șeful biroului E-bibliotecă și Acces Resurse On-line.
Pentru că operațiunile de scanare sunt asistate de calculator, la pachet cu super-scanerul, Biblioteca Universității din Oradea a primit și mai multe programe de editare, copiere sau comprimare a materialelor scrise.
Biroul Comunicare