În perioada în care trăim, supraimplicarea nu este doar foarte frecventă, ci și investită de percepția colectivă ca fiind o calitate indispensabilă, care ține de profesionalism, dinamism, dezvoltare personală și capacitatea de a performa la un înalt nivel.
De aceea, deseori nu observăm la timp când am depășit acel prag optim în relația efort-peformanță și am intrat pe o pantă descendentă a distresului, care are consecințe redutabile asupra sănătății noastre fizice și mentale.
Simptomele de oboseală cronică și suprasolicitare nu sunt dificil de recunoscut, însă dezechilibrul între efort și relaxare are cauze mult mai complexe și mai nuanțate decât pare la prima vedere.
Lipsa unei intervenții la timp ne expune unor riscuri substanțiale atât pe planul bolilor somatice cât și a celor psihice, iar complicațiile legate de depresie, anxietate, abuz de substanțe, tulburări ale comportamentului alimentar etc. nu sunt rar întâlnite.
În fața unei asemenea probleme majore de sănătate publică, devine foarte important să fim informați despre metodele moderne de a face față sindromului de burnout, pentru noi și cei dragi pe care vrem să-i ajutăm.
Prin urmare, avem onoarea să îl avem ca invitat la un webinar interactiv pe marginea acestui subiect, pe dl. Dr. ERDEI Cristian, medic psihiatru și psihoterapeut, unde să construim împreună un dialog empatic și personalizat, cu multe exerciții practice, astfel încât fiecare din participanți să descopere cele mai potrivite modalități de abordare.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.
Webinar-ul va avea loc în data de 10.12.2021, ora 20:00, atât pe platforma Zoom, cât și pe FACEBOOK Live.
Pentru a putea participa la acest webinar, din cadrul Z.E.M, vă rugăm să completați formularul de înscriere:
https://docs.google.com/.../1YHU7vBwEolnuTw9gHlaY1cA.../edit
Menționăm faptul că datele cu caracter personal vor fi utilizate strict în scop profesional, în cadrul acestui proiect!
Organizatorii vă așteaptă cu drag să depășiți limite împreună.
Biroul de Comunicare