Universitatea din Oradea nu este doar coorganizator al manifestării. Are doi reprezentanți în Comitetul Științific al evenimentului și trei cercetători care vor prezenta roadele muncii lor în cadrul uneia din secțiunile conferinței.
Prof. univ. dr. Gabriel Moisa, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, va prezenta comunicarea intitulată „Mihail G. Samarineanul, militant pentru consolidarea identității românești la frontiera de vest a României în perioada interbelică”.
Prof. univ. dr. Sorin Șipoș, directorul Centrului de Studii Doctorale în Istorie al Universității din Oradea, va vorbi despre „Cum erau percepuți românii din Principatele Române în descrierile scriitorilor străini (1710-1810)”.
Și Roland Olah, doctorand al Universității din Oradea, va pune în atenția participanților informații despre „Evoluția migrației ilegale a românilor în perioada 1980-1989 – destine, tipologii, statistici”.
În deschiderea evenimentului va fi prezentat volumul istoricului Valeriu Mutruc, „În așteptarea reformelor – viața agrară a Basarabiei în primele decenii ale stăpânirii imperiale ruse”.
Biroul de Comunicare UO