„Având în vedere dinamica nevoilor reale de studiu ale potențialilor studenți, considerăm că a venit momentul pentru a regândi finanțarea acordată de către statul român după criterii precum atractivitatea programelor de studii, reprezentativitatea pe piața muncii locală și regională, nevoile reale de studiu ale studenților noștri și, nu în ultimul rând, nevoile de resursă umană înalt calificată, ale economiei românești în ansamblul ei. Astfel, solicităm o regândire a finanțării prin locuri subvenționate pe categorii de programe de studiu (licență, master, doctorat) care să țină cont de toate cele enunțate anterior, cu o mai mare flexibilitate în redistribuirea locurilor subvenționate rămase vacante din varii motive către acele universități care dovedesc o atractivitate sporită sau un impact strategic deosebit al unor programe de studiu”, a declarat Dumitru Chirleşan, rectorul Universității din Pitești și președintele consorțiului universitar „Academica Plus”.  Consorțiul universitar „Academica Plus” este alcătuit din Universitatea din Pitești, Universitatea „Ștefan cel  Mare”, din Suceava, Universitatea Petrol-Gaze, din Ploiești, Universitatea „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea din Oradea, Universitatea din Petroșani, Universitatea „Aurel Vlaicu”, din Arad, Universitatea „Vasile Alecsandri”, din Bacău, și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Cumulat, cele 10 universități de stat au peste 65.000 de studenți peste 6.000 de cadre didactice, auxiliare și nedidactice.

Conform:adevărul.ro