Evenimentul festiv se va desfășura vineri, 22 octombrie 2021, începând cu ora 14:00, online, pe platforma ZOOM, meeting ID: 857 3821 5906 Passcode: 799342 sau https://us02web.zoom.us/j/85738215906?pwd=U2xhWkxrRUk3aFBKa1JDbGhzeCtqUT09.
Moderatorul evenimentului va fi conf. univ. dr. Mirabela Matei, prodecan al Facultății de Științe Economice.
În acest cadru, participanții au ocazia să-i întâlnească și să asculte discursurile unor personalități academice din Oradea și din țară. Prof. univ. dr. Alina Bădulescu, decanul Facultății de Științe Economice, va vorbi despre „Facultatea de Științe Economice la ceas aniversar”. Prof. univ. dr. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea, va prezenta materialul intitulat: „Facultatea de Științe Economice - parte a Universității din Oradea”. Prof. univ. dr. Anca Otilia Dodescu, prorector al Universității din Oradea, fost decan al Facultății de Științe Economice, va susține o analiză cu titlul „Facultatea de Științe Economice pe parcursul celor 30 de ani de existență” și prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București și Președintele Asociației Facultăților de Economie din România, va vorbi despre „Facultatea de Științe Economice la nivel național”.
La eveniment vor mai participa: prof. univ. dr. Petru Ștefea, decan, Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor (Universitatea de Vest din Timișoara), prof. univ. dr. Teodora Roman, decan, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (Universitatea Al. I. Cuza, Iași), conf. univ. dr. Valentin Toader, decan, Facultatea de Business (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Carmen Năstase, decan, Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava).
Dintre partenerii Facultății de Științe Economice, vor vorbi: Sorina Bradea – Managing Partner la Thomas Romania, trainer și consultant RoMarketing, Liviu Tenț – director grup retail BCR Bihor, Diana Teodora Trip – responsabil marketing SC Turism Felix SA.
Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea este mândră de fiecare absolvent al ei. Dintre aceștia vor fi prezenți: Octavian Pantiș – Bestselling Author, Awarded Trainer & Speaker, Co-fondator Qualians, Cătălin Adrian Bucur – adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Alexandra Drăghiciu – director resurse umane, Celestica România.
În numele studenților de azi ai Facultății de Științe Economice, va vorbi Sergiu Mitreanu –președintele Asociației Studenților Economiști din Oradea.
Biroul de Comunicare