„Am realizat că cei mai mulți dintre studenții străini își doresc să se integreze în comunitatea locală, să-i cunoască pe orădeni, să se apropie cât mai mult de colegii lor de la universitate. Apoi m-am gândit că pot să fac ceva pentru asta”, spune Isabela. Așa a luat ființă nucleul proiectului „Buddy Student”, de la Universitatea din Oradea. Prin activități, pe care le desfășoară împreună: excursii, seri culturale, vizite la muzee locale, mese organizate de gazde sau de studenții străini, petreceri și chiar întâlniri în familie sau oferindu-le ajutor concret în a-și găsi chirie, la cumpărături ori cu tot felul de sfaturi practice, voluntarii „Buddy Student” își ajută colegii din străinătate să se acomodeze cu orașul care îi găzduiește temporar.

În plus, „Programul are un impact benefic și asupra colegilor noștri. Astfel, ei au ocazia să își dezvolte abilitățile de comunicare în limba engleză, în mod practic și să intre în contact cu diverse culturi”, explică Isabela. Ea spune că inițiativa ei oferă studenților orădeni posibilitatea de a cunoaște colegi, de aici de la Universitatea din Oradea, dar care învață la alte facultăți, colegi pe care, în alte condiții, probabil nu i-ar întâlni.

Proiectul „Buddy Student” a prins contur în primăvară, iar echipa de coordonare, din care mai fac parte: Simina Gruie, Adriana Petruț, Eduard Lucaci și Gabriel Andreca, lucrează de efectiv de două luni de zile. În acest timp, în program s-au înscris deja 38 de studenți orădeni și 60 de studenți străini. „Noi credem că, pentru a te acomoda și a te simți bine într-un oraș străin, e important să ai pe cine întreba: unde e autogara, de unde poți să obții anumite hârtii, unde găsești un restaurant bun. Altfel spus, să ai o legătură mai personală cu cineva, alta decât persoana de contact de la Biroul de Relații Internaționale al universității. Pe scurt, un «buddy» este un prieten, un student, care își ajută colegii să se integreze în Oradea”, explică Isabela.

Studenții orădeni fac asta dezinteresat. „Implicarea în acest program nu înseamnă reciprocitatea serviciilor, nici, în mod necesar, accesul la o bursă «Erasmus». Însă, este la fel de adevărat că mulți dintre colegii noștri care au fost implicați în programe legate de prezența studenților Erasmus la Universitatea din Oradea și-au dorit și, apoi, au ajuns, la rândul lor, să beneficieze de aceste burse. Acum ne concentrăm să facem treabă bună la nivel local și să ne extindem rețeaua de «prieteni» la nivel național și internațional”. Așa se face că „Erasmus Buddy Programme” a și devenit parte a proiectului european „Erasmus Orientation Programme”. „Acționăm punctual, pe nevoi și feedback. Vrem să ne asigurăm că ceea ce facem este util și interesant pentru studenții Erasmus sosiți la Oradea, dar și pentru cei din Universitate care vor să se implice”. Isabela și-a propus ca, pentru început, să pregătească, împreună cu colegii ei, una-două activități, pe lună, evenimente la care să invite cât mai mulți bursieri Erasmus și studenți orădeni.

Bazându-se pe experiența acumulată în mai multe proiecte derulate anterior cu studenți străini, Isabela este convinsă că proiectul „Buddy Student” are potențial, că poate fi extins în alte universități și ar putea fi deschis chiar și pentru alți studenți, străini sau români, care vin la Oradea din alte județe. De aceea, „Prietenii lui Erasmus” din Oradea caută voluntari și sunt deschiși pentru  parteneriate cu grupuri similare din România sau din alte țări.


Image Image Image Image Image Image