S-a născut la Brașov în anul 1943, după studiile liceale a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, pe care a absolvit-o în anul 1967, zece ani mai târziu, devenind specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice, specialitate căreia i s-a dedicat pe tot parcursul vieții.
Profesorul universitar doctor Aurel Babeș a fost membru în 8 asociații profesionale de renume, dintre care amintim: Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Societatea Română de Medicină Internă, Academia de ştiinţe din New York, International Diabetes Federation, ș.a.
Printre ariile sale de interes în cercetare s-au numărat medicina internă şi diabet, nutriţie şi boli metabolice în întregime. A onorat cu pricepere diferite funcții de-alungul carierei, cum ar fi Director General al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, președintele Comisiei de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a Ministerului Sănătății, Şeful colectivelor de organizare a congreselor naţionale cu participare internațională în domeniul Medicinii Interne, al Diabetului, Oradea, etc.
A avut peste 190 de lucrări publicate și pentru dedicarea cu care s-a implicat în domeniul clinic, dar și în activitatea de cercetare, domnia sa a obținut Ordinul Meritul Sanitar în Grad de Cavaler, acordat de Presedinţia României (2004), Diploma Aniversară „50 de Ani de Învăţământ Superior Continuu la Oradea” pentru contribuţia adusă dezvoltării învăţământului superior orădean, acordată de Universitatea din Oradea (2013) și Diploma de Profesor emerit din partea Universității din Oradea (2018).
Plecarea la cele veșnice a profesorului universitar doctor Aurel Babeș lasă un gol imens în medicina orădeană.
Dumnezeu să-l odihnească!
Biroul de Comunicare