Interviul, integral, poate fi urmărit aici: https://m.hotnews.ro/stire/24982751
Unul din subiectele abordate a fost apropiatul salon al vinurilor „Millésime”, care va avea loc în Cetatea Oradea, între 3 și 5 septembrie 2021. „Primul eveniment major de acest gen, organizat în Oradea anul acesta, se dorește a fi punctul de întâlnire al iubitorilor de vin din nord-vestul țării și nu numai”, spune profesorul Popa. Tema centrală a acestei, cea de a treia, ediții a salonului „Millésime” este Feteasca Neagră. Acestui soi îi vor fi dedicate două masterclass-uri, unul care se adresează producătorilor și unul pentru consumatori, precizează șef lucrări dr.ing. Dorin Popa.
„La vin, nu trebuie să te oprești niciodată la prima iubire - explică Dorin Popa – poți avea în fiecare zi câte o relație, fără ca să fie ilegal sau imoral și doar excesul poate crea probleme. Soluția pentru a ști să apreciezi un vin este, de fapt, relația efectivă cu vinul, cât mai frecventă și cât mai diversă”.
Profesorul Popa spune că, atunci când „dăruim” un vin, urmărim să-i facem o bucurie celui care îl primește și, de aceea, e indicat ca vinul să fie pe placul destinatarului. În schimb, „cadoul”, fiind mai formal, țintește alte aptitudini ale vinului, cum ar fi: notorietatea, simbolul, moda. „Un cadou făcut neglijent ți se întoarce înapoi, ca imagine, pentru că te reprezintă, ca educație și ca informație”, subliniază șef lucrări dr.ing. Dorin Popa.
Biroul de Comunicare