Înaltul reprezentant al regatului din Asia de sud-est a fost întâmpinat de prorectorul prof.univ.dr. Sanda Filip, prorectorul conf.univ.dr.habil. Sorin Borza și de președintele Senatului universității conf.univ.dr. Aurel Căuș.
În holul bibliotecii, Excelența Sa domnul Chairat Porntipwarawet s-a întâlnit cu patru studenți thailandezi, care învață la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea.
După o scurtă discuție cu aceștia, ambasadorul Thailandei a inaugurat colțul tematic dedicat țării sale. Mica expoziție, care va avea caracter permanent, cuprinde cărți și exponate artizanale reprezentative pentru atât de frumoasa și exotica țară aflată la antipozi. Conform celor spuse de Excelența Sa domnul Chairat Porntipwarawet, Universitatea din Oradea este gazda primului „Colț thailandez” existent în România. Prorectorul prof.univ.dr. Sanda Filip i-a îndemnat pe studenții străini ca, de câte ori li se face dor de casă, să vină să privească exponatele din micuța expoziție dedicată țării lor. De asemenea, Biblioteca Universității din Oradea s-a bucurat de o generoasă donație de carte din partea Ambasadei Regatului Thailandei la București. Titlurile sunt din cele mai diverse, de la cărți de istorie și albume de artă, până la volume dedicate atât de apreciatei bucătării thailandeze.
În discursul său, Excelența Sa domnul Chairat Porntipwarawet și-a exprimat satisfacția și gratitudinea pentru șansa de a se afla la Oradea și de a contribui la strângerea legăturilor dintre instituția gazdă și Universitatea Rangsit. „Sunt convins că marcăm acum începutul unei fructuoase colaborări între instituțiile de învățământ academic dintre țările noastre. Studenții noștri, care au învățat la Oradea, certifică excelența academică a universității dumneavoastră și, din acest motiv, doresc să vă mulțumesc pentru colaborare”. Ambasadorul Regatului Thailandei a semnat în Cartea de Onoare a Universității din Oradea și a primit, din partea gazdelor sale, o plachetă omagială. În cadrul unui scurt tur al instituției, Excelența Sa domnul Chairat Porntipwarawet, a avut ocazia de a admira și incunabulul păstrat în fondul de carte veche al Bibliotecii din Oradea.
După o scurtă vizită prin campusul central al universității, înalților oaspeți le-a fost prezentat și corpul de clădire art nouveau, deja renovat, ce aparține ansamblului arhitectural care formează nucleul de imobile al Universității din Oradea. În sala de Consiliu, Excelenței Sale domnului Chairat Porntipwarawet i-au fost prezentate, pe larg, instituția, programele de studiu și de cercetare ale Universității din Oradea.
În cea de a doua parte a zilei, Excelența Sa domnul Chairat Porntipwarawet, ambasadorul Regatului Thailandei în România, a vizitat Cetatea Oradiei și zona centrală a orașului.
Biroul de Comunicare