Evenimentul se bucură de sprijinul Consiliului Județean Bihor și este finanțat prin programul „Jean Monnet” al Comisiei Europene, proiect „Development of the Border Regions in Central and Eastern Europe Countries” - 599689-EPP-1-2018-1-RO-EPPJMO-MODULE, fiind coordonat de lector univ.dr. Florentina Chirodea.
La școala de vară participă profesori ai Universității din Oradea, din Republica Moldova și Ungaria, Mircea Mălan – vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și experți ai acestei instituții.
Printre provocatoarele temele de dezbatere propuse de organizatori se numără:
- Regiunea – motor de dezvoltare economică,
- Statul regiune – model de succes,
- Diplomația culturală – alternativa necesară a diplomației tradiționale în politica externă,
- Paradiplomația – instrument al dezvoltării regionale și al integrării europene,
- Rămânem sau plecăm din România?
- Patrimoniul istoric – factor în dezvoltarea unei comunități,
Cei 40 de participanți, înscriși la cursurile școlii de vară, pot urmări cursurile acesteia atât on-site, cât și online.
Ceremonia de deschidere are loc, luni, 5 iulie 2021, de la ora 10.00, în Sala de Conferințe a Universității din Oradea.
Biroul de Comunicare