Manifestarea a avut un format hibrid (on-line și on-site), reunind 23 de participanți la Oradea, cărora li s-au alăturat virtual și alți cercetători și cadre didactice de la universitățile partenere ale proiectului: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din Oradea, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți (Ucraina), Institutul de cercetări regionale al Academiei Naționale de Științe din Ucraina, Școala Superioară de Economie din Varșovia (Polonia) și Universitatea din Debrecen (Ungaria).

Discuțiile purtate în cadrul Mesei Rotunde au avut drept scop să evalueze rolul acțiunilor comune ale actorilor din triunghiul universitate - societate civilă – decidenți politici în redefinirea zonelor de frontieră europene, prin formularea de noi strategii și modalități de cooperare pentru rezolvarea problemelor create de criza pandemiei, în toate domeniile: politic, social, economic și cultural. În acest context, participanții au avut intervenții și schimburi de idei legate de subiecte precum: frontierele și securitatea în timpul pandemiei, Europa și lumea - unite în izolare, Uniunea Europeană și statele membre în perioada pandemică, pandemie și conspirație - o nouă ruptură între cetățeni, o nouă frontieră în relațiile umane.

Biroul de Comunicare