Festivalul începe miercuri, 19 mai 2021, ora 10:00, în campusul Universității din Oradea, cu un spectacol în aer liber, intitulat „Happening Baroque”. „În cadrul acestui eveniment, studenții de la Departamentul de Muzică, coordonați de lect. univ. dr. Ariadna Zenaida Mircescu, lect.univ.dr. Valentina Ventel-Horha și asist. univ.dr. Andrada Ciupeiu vor interpreta o serie de piese specifice perioadei, în timp ce colegii lor de la Departamentul de Arte Vizuale – specializarea Modă și Design Vestimentar - vor realiza, spontan, costume inspirate din această epocă. De altfel, viitorii designeri de modă lucrează deja, sub îndrumarea profesorului coordinator lect.univ.dr. Amalia Judea, la câteva asemenea costume. Ele vor fi expuse, în campus, pe durata desfășurării acestui happening”, explică lect.univ.dr. Ariadna Zenaida Mircescu.
În aceiași zi, de la ora 17:00, la biserica romano-catolică Sfântul Ladislau, aflată în centrul Oradiei, va avea loc un recital vocal-instrumental. Vor participa: Melinda Béres – vioară, Edit Horváth – pian, grupul Carmina Chromatico format din: Valentina Dhembi – soprană, Andrada Ciupeiu – vioară, Ovidiu Iloc – lăută și Kiss Huba – viola da gamba. În program lucrări de: G. F. Handel, D. Scarlatti, G. Ph. Telemann, J. S. Bach, J. Dowland.
Joi, 20 mai 2021, de la ora 16:00, cercetătorul științific conf.univ.dr.habil. Elena-Maria Șorban, de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca, susține, online, conferința cu titlul „Tonalitățile, mijloace de expresie la Bach și Handel”.
În ultima zi de festival, 26 mai 2021, de la ora 19:30, la catedrala greco-catolică Sfântul Nicolae, din piața Unirii, este programat un concert vocal-simfonic care îi va avea ca soliști pe Maria Duțu și Ancuța Pop-Măslină. Dirijori: Carmen Rus și Vladimir Agachi.
„Avem deosebita onoare de a vă invita să participați la evenimentele susținute de studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Arte, alături de invitații noștri de la Academia de Muzică «Gheorghe Dima», din Cluj-Napoca”, a mai declarat lect.univ.dr. Ariadna Zenaida Mircescu.
Intrarea la toate evenimentele este liberă!
Biroul de Comunicare