Doamna profesor este un renumit specialist în Drept penal din Ungaria, directorul Institutului de Științe Penale din cadrul Facultății de Drept din Szeged, expert independent al Comisiei Europene în probleme specifice justiției penale și afaceri interne și profesor invitat la universități de prestigiu. Dumneaei participă în mod constant ca profesor invitat în cadrul programului nostru de master încă din 2013.
In premieră, în 16 aprilie 2021 auditoriul a fost alcătuit din studenții la master din două universități partenere, Universitatea din Oradea și Universitatea Szeged. Aceste activități comune vor continua, ele fiind apreciate a fi complexe și valoroase pentru studenții noștri.
”Pe această cale, mulțumim distinsei doamne profesor univ.dr.habil. Krisztina KARSAI pentru disponibilitate și interes, precum și studenților Universității din Szeged pentru colaborare. Suntem convinși că aceste acțiuni comune, precum și proiectele viitoare vor contribui la dezvoltarea învățământului superior inter universitar”, a declarat decan, conf.univ.dr. Cristian Dumitru Miheș.
Urmând modelul de bune practici de mai sus, în anul universitar 2021-2022, Facultatea de Drept va avea în cadrul programelor de studiu mai mulți profesori invitați din alte centre universitare din țară și din străinătate.
Biroul de Comunicare