Acest acord, iniţiativă a conducerii Universităţii din Oradea, a fost semnat la sediul Universităţii din Oradea de rectorul Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova, prof. univ. dr. hab. Valentin Beniuc, şi de rectorul Universităţii din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, în prezenţa prof. univ. dr. Sorin Şipos, prorector al Universităţii din Oradea, a prof. univ. dr. Ioan Horga, decan al Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Științe Politice şi Ştiinţele Comunicării, şi a conf. univ. dr. Vasile Cucerescu, prorector al Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova.
Acordul prevede colaborarea în activităţile de predare şi cercetare, inţierea de schimburi de studenţi şi cadre didactice, precum şi schimburile de publicaţii, organizarea de activităţi comune (conferinţe, simpozioane, şcoli de vară etc.) şi elaborarea de proiecte comune.
Fiecare instituţie va garanta recunoaşterea studiilor studenţilor care au realizat un program de studiu care va fi aprobat înainte de plecare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Colaborarea se întinde pe o perioadă de trei ani şi va fi validă cu orice amendament ulterior convenit de cele două instituţii pentru o perioadă nedeterminată, cu posibilitate de prelungire.
BC Nr. 113 din 24.07.2013