- Care este istoricul Facultății Inginerie Energetică și Management Industrial?
Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial s-a constituit prin fuziunea a două facultăți, Facultatea de Energetică (înființată în 1992) și Facultatea de Textile Pielărie (înființată în 1996), care ulterior au devenit departamente:
- Departamentul de Inginerie Energetică
- Departamentul de Textile - Pielărie şi Management Industrial.
- Care sunt motivele pentru care un absolvent de liceu ar trebui să aleagă Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial?
Energetica prin componentele sale (Electroenergetica, Termoenergetica, Hidroenergetica, Energiile regenerabile) poate fi regăsită în toate ramurile industriale și la orice nivel (atât în întreprinderi, firme, societăți mici, cât și în entități economico-industriale mari). Practic, în fiecare unitate economică se impune existența unui specialist cu competențe în domeniul ingineriei energetice, adică energetician. Marea majoritate a absolvenților de energetică reușesc să-și găsească un loc de muncă compatibil cu specializarea terminată, câteva domenii de activitate în care absolvenții noștri pot activa cu succes sunt:
- societăți comerciale care desfășoară activități de amenajări și exploatări electrice interioare și exterioare;
- întreprinderi de profil (mici sau mari) care gestionează energia electrică (producători, distribuitori, furnizori);
- întreprinderi care utilizează instalații electrice industriale în procesele de fabricație;
- societăți comerciale care asigură mentenanța unor produse sau facilități electrice;
- parcuri (amenajări) fotovoltaice;
- parcuri eoline;
- platforme industriale marine;
- transport comercial civil sau militar, etc.
În ceea ce privește absolvenții programelor de studiu din domeniul industriei textile și de pielărie, cunoştinţele dobândite pe parcursul celor 4 ani de studii le conferă acestora o largă flexibilitate în a ocupa un loc de muncă în aria domeniului lor de competenţă, ei vor putea activa în diverse sectoare economice, vizând în particular:
- proiectarea metodelor de muncă şi a proceselor de fabricaţie în tricotaje-confecţii;
- analiza datelor statistice și a specificațiilor de produs pentru a determina standardele și pentru a stabili obiectivele de calitate şi de încredere a produsului finit;
- gestiunea producţiei, cu rol de manager, consultant sau auditor în cadrul entităţilor industriale;
- impactul ecologic şi social al proceselor de producţie;
- coordonarea programelor de dezvoltare a producţiei;
- utilizarea sistemelor CAD în confecții textile;
- realizarea schiţei şi proiectarea amplasării echipamentelor, a materialelor şi a locului de muncă, pentru a obţine eficienţă maximă.
- Care sunt programele de studii / specializările oferite de facultate?
Oferta educațională a Facultății de Inginerie Energetică și Management Industrial cuprinde 6 programe de studii de licență:
- ISE – Ingineria sistemelor electroenergetice
- EI – Energetică industrială
- ISER – Ingineria sistemelor de energii regenerabile
- IEE – Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic
- TTC – Tehnologia tricotajelor și confecțiilor
- IEI – Inginerie economică industrială
3 programe de studii de masterat:
- MSE – Managementul sistemelor de energie
- ER – Energii regenerabile
- MCP – Managementul calității și protecția consumatorului în domeniul textile-pielărie
Admiterea la Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial se va face doar pe bază de concurs de dosare, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute de candidaţi la examenul de bacalaureat. Perioada de înscriere este între 8 - 27 iulie 2020.
- Facultatea a încheiat parteneriate cu autorităţile locale şi regionale pentru dezvoltarea de proiecte comune, adresate comunităţii ?
Facultatea are o foarte bună colaborare cu companiile din Oradea. Avem încheiate convenții de colaborare cu mai multe societăți de profil și menținem o legătură permanentă cu acestea, atât în cadrul unor proiecte comune, dar și pentru organizarea stagiilor de practică sau a unor intership-uri pentru studenți.
Iată câteva colaborări semnificative:
- Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Oradea;
- Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Oradea - în domeniul reţelelor electrice;
- AISE Oradea - în domeniul mentenanţei echipamentelor şi reţelelor electrice;
- SC Oradea Transport Local SA – în domeniul utilizării energiei electrice;
- SC Electrocentrale Oradea SA - în domeniul producerii energiei electrice și termice;
- Sucursala Hidroelectrica Oradea - în domeniul centralelor hidroelectrice şi al microhidrocentralelor;
- SC Transgex SA – în domeniul utilizării energiei geotermale;
- SC Termoline SRL – în domeniul pompelor de căldură geotermale;
- SC Climarol SRL – în domeniul instalațiilor termice;
- SC Amperproiect SRL – în domeniul instalațiilor electrice proiectare/execuție;
- SC Celestica Romania SRL;
- SC NMElectro SRL – în domeniul instalațiilor electrice - comercializare, proiectare, execuție;
- EBM-PAPST Automotive an Drives Romania SRL;
- SC Solar Focus SRL – în domeniul utilizării energiei solare;
- SC Compania Eoliană SRL – în domeniul valorificării energiei eoliene;
- S.C. Confidex SRL - în domeniul industriei textile și de confecții;
- S.C. Limtex SRL- în domeniul industriei textile și de confecții;
- S.C. Lavinia Mode SRL - în domeniul industriei textile și de confecții;
- S.C. Teredan Production-PL Oradea SRL - în domeniul industriei textile și de pielărie;
- S.C. Silvania Worsted Spinning SRL - în domeniul industriei textile și de confecții.
- Care sunt cele mai frumoase experiențe trăite de studenții de la IEMI?
Activitățile în mobilitățile ERASMUS sunt cele mai apreciate de studenți aceștia având posibilitatea de a cunoaște culturi noi, de a călători și de a studia în universități din întreaga lume, bucurându-se de burse semestriale și anuale.
De asemenea studenții apreciază în mod deosebit Simpozionul Energie, Resurse, Mediu a Studenților orădeni (SERMSTudo – aflat la a X-a ediție), organizat de Departamentul de Inginerie Energetică.
6.Ne puteți da exemplul unei povești de succes?
Avem mai mulți absolvenți care ocupă actualmente poziții importante în cadrul unor unități economice industriale cu activități în domeniul energetic sau în industria textilă, de confecții și de pielărie (Termoficare Oradea, Hidroelectrica, Electrica, Inteva, Confidex, Limtex, etc.). Întâlnirile cu ei ne amintesc pe de o parte cum au trecut anii, dar în același timp suntem mândri de realizările lor și că noi, cadrele didactice ale facultății, am avut o contribuție importantă la dezvoltarea lor profesională.
Iată câteva exemple:
Țap Adrian – Director tehnic (Electrica Transilvania Nord S.D.E.E. Oradea)
Mateas Dan - Director regional proiectare (S.I.S.E. Transilvania Nord Cluj)
Ungur Călin – Director general (S.C. Termoficare Oradea S.A.)
Gabor Gheorghe – Inspector incidente Sucursala Hidroelectrica Cluj
Buciu Florin – șef centrală (CHE Tileagd și Lugaș)
Cipleu Cosmin – șef secție exploatare Criș Aval
Gaje Sorin – șef centrală (CHE Săcădat și Fughiu)
Jolțe Florin – șef centrală (CHE Munteni)
Madar Laurian – șef centrală (CHE Remeți)
Jurcan Teodora – Customer Quality Manager (Inteva Products Salonta)
Felnner Zoltan – Director (S.C. Confidex SRL)
Mada Lavinia – Administrator (S.C. Lavinia Mode SRL)
Kiss Edith – Inginer șef (S.C. Limtex S.R.L.)
Buzle Marius – Site manager (S.C. Teredan Production-PL Oradea S.R.L.)
Vălcăuan Ioan – Coordonator departament planificare (S.C. Silvania Worsted Spinning S.R.L)
Toate informațiile despre ADMITERE la Universitatea din Oradea - FACULTATEA DE INGINERIE ENERGETICĂ ȘI MANAGEMENT INDUSTRIAL - https://iemi.uoradea.ro/evenimente/admitere-2020.html