Conferința va avea în structura sa în prima zi activități de tipul workshop-urilor interactive, iar în a doua zi o sesiune de comunicări științifice.

Temele propuse și anume: DREPT - MEDICINĂ, respectiv ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ - SISTEMUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ se dovedesc de o stringentă actualitate, în raport cu situația din prezent. Deși propuse încă de anul trecut, aceste teme sunt cu atât mai actuale în contextul pandemiei COVID 19, care generează provocări și schimbări în toate domeniile, inclusiv cel al Dreptului și al Administrației Publice. Considerăm că această manifestare ştiinţifică va oferi posibilitatea discutării problemelor de actualitate, urmărind să evidenţieze măsuri necesare, interpretări noi, mai eficiente și poate chiar soluții.

În cadrul acestor workshop-uri vor participa atât specialiști/practicieni din domeniul juridic, medical, respectiv al instituțiilor administrative, cât și cadre didactice ale Facultății de Drept, care vor împărtăși studenților și masteranzilor aspecte concrete din activitatea desfășurată, aspecte care privesc multiplele probleme de ordin juridic și administrativ pe care le implică domeniul sănătății publice. Totodată, va fi organizat și un workshop cu tema: „Dezvoltare personală. Comunicare”, realizat cu participarea unui invitat.

Sesiunea de comunicări științifice va debuta cu prelegerea ”Criminal Law Aspects of Medical Intervention” susținută de Dr. Rahime Erbaș de la Universitatea din Istanbul.

În continuare vor fi prezentate comunicări ale studenților din străinătate, din centrele universitare partenere din străinătate, precum și din țară de la Universitatea ”Ovidius” din Constanța, urmate de secțiunile dedicate comunicărilor studenților facultății noastre de la ambele domenii de studiu, respectiv Drept și Științe Administrative. Fiecare secțiune va permite dezbateri pe subiectele abordate, studenții putând reflecta asupra tematicii, dezvoltându-și abilitățile de analiză, sinteză și argumentare, competențe necesare ”profesioniștilor de mâine” ai lumii juridice și administrative.

Astfel, dorim ca, alături de colegii și studenții noștri, alături de colegii și studenții din alte centre universitare partenere, să păstrăm tradiția organizării acestui eveniment, adaptându-ne la condițiile date. 

 

 

Decan,

Conf.univ.dr. Cristian Dumitru MIHEȘ

Image