Propunerea de acordare a titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea domnului profesor. univ. dr. EBERHARD PASSARGE, înaintată Senatului Universităţii din Oradea de către Consiliul Facultăţii de Medicină și Farmacie, a fost urmarea firească a recunoașterii valorii profesionale apreciată ca atare de înalte instituții academice din Germania, SUA și multe alte țări din întreaga lume.
Pe de altă parte, propunerea este indisolubil legată de relațiile profesionale extraordinare pe care profesorul EBERHARD PASSARGE le are, de peste 20 de ani, cu medicina și învățământul medical românesc, în mod particular cu cel din Oradea.
Comunitatea academică a Universității din Oradea, apreciind imaginea sclipitoare de om de știință, profesor, medic și intelectual a d-lui profesor Eberhard Passarge, este onorată de acceptul său de a face parte din comuniunea noastră odată cu conferirea înaltului titlu de DOCTOR HONORIS CAUSA.