Scopul organizării conferinței a fost acela de a valorifica perspective științifice multiple din cadrul științelor educației, dar și a științelor comunicării, corelate cu experiența bogată și utilă a unui cadru didactic de anvergură, prof.univ.emerit.dr.habil. Laurențiu Șoitu, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

În cadrul evenimentului au avut loc două prelegeri susținute de către domnul profesor Laurențiu Șoitu. În prima parte a conferinței, domnia sa a vorbit despre caracterul didactic și formator al proverbelor românești și modalitatea prin care acestea reflectă o înțelepciune primordială de bază a poporului român, puternic ancorată într-o viziune sănătoasă asupra vieții și relaționării interumane, totul pe un fundament spiritual și etic aparte. Astfel, pe baza exemplelor concrete din tezaurul sapiențial al poporului român, a reliefat elemente didactice de o importanță deosebită, care pot fi utilizate cu succes în demersul educațional actual.

În cea de-a doua parte a conferinței, prelegerea susținută a purtat un caracter comunicațional. Temele abordate au fost rolul și formele comunicării, privite din perspectiva educației și formării. Experiența domnului profesor Șoitu în domeniul științelor comunicării și spiritul său umoristic au avut un impact semnificativ asupra celor două întâlniri cu cadre didactice, studenți și elevi.

Întâlnirea cu domnul Laurențiu Șoitu a fost una de suflet, iar, din punct de vedere academic, științific și profesional s-au trasat câteva direcții înspre o educație prin comunicare și empatie profesională și s-au reliefat problemele care există în actualul proces educațional, oferindu-se, totodată, soluții pertinente.

Discuțiile și întrebările survenite au oferit un real prilej de îmbogățire sufletească și științifică, pentru toți cei prezenți.

Biroul de Comunicare


Image Image Image