Această colaborare vine să aducă la îndemâna comunității academice orădene accesarea unor facilități oferite de editura PRO UNIVERSITARIA printre care se numără: experiența de 15 ani pe zona editorială universitară națională, corpul de designeri, redactori și tehnoredactori specializați, posibilitatea distribuției în librării pentru lucrările cu adresabilitate națională, prezența pe lista A2 - Științe sociale etc.

     În contextul acestei colaborări, lucrările publicate vor deveni mai vizibile la nivel național, mult mai accesibile studenților, cercetătorilor și celor interesați de conținutul acestora. Astfel, prin publicarea lucrărilor de către cadrele didactice la Editura Pro Universitaria și prin capacitățile puse la dispoziție de partenerii acesteia, vor fi mai accesibile publicului interesat.

     Editura PRO UNIVERSITARIA este parte a unui grup editorial bucureștean din care mai fac parte: editura UNIVERSUL JURIDIC (principala editură juridică din România), EVRIKA PUBLISHING și editura NEVERLAND. Într-un clasament publicat de revista FORBES, acest grup editorial se clasează în primele 10 edituri/grupuri editoriale naționale.

Rector,

Universitatea din Oradea

Prof.univ.dr.habil. Constantin BUNGĂU

Image

Image