În perioada 1951-1956 a fost studentul Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Timișoara, specializarea Mașini termice. În anul 1981 a obținut titlul științific de doctor în specialitatea Mecanică și vibrații, la același institut.
Pe parcursul activității sale profesionale, în perioada 1956-1977, a îndeplinit diferite funcții importante: șef Serviciu mecanic, inspector pentru cazane și instalații de ridicat, șeful Inspecției Energetice Oradea.
Din anul 1977, a început activitatea de cadru universitar, ca șef de lucrări, la Institutul de Subingineri din Oradea, apoi a avansat profesional de la gradul de conferențiar universitar la profesor, fiind ales șeful Catedrei de Mecanică, pe care a condus-o în perioada 1982-1991. În anul 1991 a fost ales decanul Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică, funcție pe care a deținut-o până în anul 2000, când s-a pensionat.
Pe parcursul carierei academice, profesorul universitar dr. ing. Gavril ROȘCA a avut realizări remarcabile în activitățile didactice și științifice, concretizate prin 6 cursuri/îndrumătoare didactice, 58 de lucrări științifice, 21 de comunicări științifice și două brevete deinvenție. S-a remarcat ca un om de aleasă omenie, înaltă probitate academică și profesională, cu o profundă devotare pentru universitate.
Universitatea din Oradea și Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică deplâng plecarea dintre noi a omului și profesorului Gavril ROȘCA, exprimând adânca tristețe și transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!