Conferința de Inginerie Energetică este un eveniment cu o îndelungată tradiție a departamentului, la care sunt invitați să participe cadre didactice, studenți și profesioniști cu activități din domeniul Ingineriei Energetice sau domenii conexe acesteia.

Anul acesta, au participat, la CIE 2018, cadre didactice, studenți și studenți doctoranzi din 7 centre universitare: Oradea, Timișoara, Iași, București, Craiova, Galați, Brașov. De asemenea, au participat reprezentanți din partea unor societăți comerciale ca SDEE Transilvania Nord - sucursala Oradea, AFEE Oradea, SC Tensor SRL București precum și colaboratori cu tradiție ai Departamentului de Inginerie Energetică.

La Conferința deInginerie Energetică -  CIE 2018 au fost prezentate:

  • 3 lucrări în plen:

1. Centenarul energeticii româneşti  - dr.ing. Vaida Victor (președinte SIER și EUREL);

2. Un veac de lumină în Bihor – dr.ing. Boja Ionel, dr.ing. Coroiu Nicolae (Electrica S.A.)

3. Thermal power systems development in the romanian cities Oradea and Zalău between 1918 – 2018  - dr. ing. Vasiu Ioan

  • peste 30 de lucrări științifice, lucrările și temele de discuție din cadrul conferinței fiind grupate pe următoarele secțiuni:

•   Fiabilitatea Sistemelor şi Calitatea Serviciilor Energetice;

•   Resurse Regenerabile de Energie. Tehnologii energetice sustenabile;

•   Evoluţia Sistemelor Electroenergetice de Transport şi Distribuţie. Sisteme Energetice Performante;

•   Energetica clădirilor și a transporturilor;

•   Management și inginerie economică în energetică. Piața și bursa de energie.

Obiectivul principal al Conferinței de Inginerie Energetică este de a reuni specialiști din domeniul Ingineriei Energetice și de a le oferi un cadru științific și profesional pentru a-şi prezenta rezultatele cercetărilor efectuate, creându-se astfel premisa indicării unor noi direcţii de cercetare şi de colaborare. De asemenea, prin prezentarea, diseminarea şi promovarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice Și de dezvoltare se stimulează colaborarea în domeniul cercetării-dezvoltării între specialişti, cadre universitare şi cercetători.

Acest lucru s-a realizat, atât prin lucrările prezentate, cât și prin cina festivă care a avut loc în seara zilei de 8 iunie într-un cadru relaxat, unde au participat atât organizatorii, cât și invitații la CIE 2018.

La buna reușită a Conferinței de Inginerie Energetică, CIE 2018-ediția XXIV, au contribuit membrii Comitetului de Organizare al CIE 2018, cadre didactice din cadrul Departamentului de Inginerie Energetică, cărora le mulțumim și pe această cale.

Mulțumim tuturor participanților la CIE 2018, precum și conducerii Universității din Oradea pentru sprijinul acordat la organizarea și desfășurarea acestei manifestări științifice.

Biroul de Comunicare


Image Image Image