Deschiderea evenimentului va avea loc marți, 6 iunie, începând cu orele 10.00, în Sala de conferințe a Cetății Oradea, Clădirea A. În cele două zile dedicate analizei procesului de cooperare transfrontalieră vor conferenția profesori, doctoranzi și studenți la masterat și licență din Franța, Grecia, Italia, Portugalia, Spania, Ungaria, Moldova, Ukraina și, nu în ultimul rând, de la universitățile din România (UBB Cluj-Napoca, SNSPA București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea din Oradea). 

Manifestarea se va bucura de prezența domnului profesor Andrei Marga, fost Ministru al Educației Naționale, fost Ministru al Afacerilor Externe și fost Rector al Universității “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. De asemenea, evenimentul va găzdui, începând cu ora 18.00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Oradea, festivitatea de lansare a cărții domnului profesor Andrei Marga, intitulată „Ordinea viitoare a lumii”.

Programul manifestării:

10.00 – 11.00: Deschiderea evenimentului

Sala de conferințe a Cetății Oradea, Clădirea A

 

Mesaje de salut:

Lector univ.dr.  Constantin Vasile ŢOCA Coordonatorul Modulului Jean Monnet

Profesor univ. dr. Constantin BUNGĂU, Rectorul Universității din Oradea

Profesor univ. dr. Sorin CURILĂ, Președintele Senatului Universității din Oradea  Ilie BOLOJAN, Primarul Municipiului  Oradea  

Profesor univ. dr. Ioan HORGA, Decanul Facultății de Istorie, Relații

Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării,  Universitatea din Oradea

Profesor univ. dr. Andrei MARGA, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-

Napoca

11.00 - 17.30: Lucrări în plen și pe secțiuni

            08.00 – 19.30: Lansarea cărții „Ordinea viitoare a lumii”, autor Andrei Marga, fost Ministru al Educației Naționale, fost Ministru al Afacerilor Externe și fost Rector al Universității “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Sala Mare a Primăriei Municipiului Oradea

Directorul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene

Lector univ.dr. Florentina Chirodea


Image Image