Ideea a fost a lansată de eurodeputatul Alin Mituța și premiată cu câte o excursie, de trei zile, în „capitala Europei”, Bruxelles. Nicoleta Andrițchi, masterandă a programului de studii Dezvoltare Regională și Comunicare Instituțională în UE, a scris un eseu care argumenta inițiativa recompensării, prin plată sau prin recunoașterea sa ca timp efectiv de muncă, a intervalului petrecut de angajat în drum, spre și de la serviciu. „Cred că starea de bine a angajatului trebuie să devină o valoare unanim recunoscută la nivelul Uniunii Europene și, din acest motiv, timpul petrecut pe drum de acesta trebuie plătit”, explică Nicoleta.
Studentă în anul III, Lavinia Nagy a susținut, în eseul ei, importanța digitalizării instituțiilor publice. „Pierdem prea mult timp și prea multă energie cu birocrația, mai ales aici, în România. Un dosar electronic, personal, accesibil oricărei instituții de stat ar ușura enorm activitatea acestora și viața fiecărui cetățean. Am face economie de efort și, nu în ultimul rând, am salva păduri”, spune Lavinia.
Mituri bruxelleze
„Parlamentul European este o lume în miniatură – spune Nicoleta. Oameni calmi, deschiși, preocupați de ceea ce fac”. La rândul ei, Lavinia a descoperit că opinia generală, conform căreia la Bruxelles nu se prea muncește, e greșită. „Chiar se lucrează de dimineața până seara”, spune studenta, care, împreună cu colega ei, a petrecut câteva zile alături de echipa europarlamentarului român.
Multiculturalismul capitalei belgiene a impresionat-o profund pe Nicoleta. „Mă așteptam să fie așa, dar am fost foarte surprinsă să descopăr că, practic, fiecare al doilea om e străin în Bruxelles. Și totuși, toată lumea se simte bine acolo, sunt ca acasă. Bruxellesul, instituțiile europene au fost experiențe care mă motivează și mă inspiră. Acolo se întâmplă tot ceea ce e important pentru Europa. Acolo funcționează «motorul» democrației europene”. „Da, vizitele cetățenilor europeni la Bruxelles sunt foarte importante – adaugă Lavinia. Astfel, oricine are ocazia să vadă, pe viu, cum funcționează instituțiile UE și cât sunt ele de transparente, de deschise”, mai spune studenta, adăugând că, totuși, „Turismul politic european are și dezavantaje. Capitala Europei e foarte aglomerată și, pe alocuri, chiar murdară. Mai ales la metrou...”.
Un start bun în viață
„Anii de facultate și contactul cu profesorii de la Universitatea din Oradea, ca și această experiență europeană, m-au ajutat să trec peste ezitările avute în comunicare, să învăț să vorbesc cu oamenii, fără teamă. Profesorii m-au susținut. Sunt oameni deschiși, care te invită să apelezi la cunoștințele lor, care te ajută, vin cu propuneri de proiecte, cu provocări, ne-au trimis la conferințe... Acolo, chiar dacă nu am prezentat încă lucrări științifice, am avut prilejul să stăm de vorbă cu oameni, să învățăm, să organizăm evenimente, alături de profesorii noștri... Pentru mine, facultatea a fost o continuă sursă de inspirație”, spune Nicoleta.
„Anii de facultate au fost sursa de unde am obținut informațiile de bază, de care știam că am nevoie atunci când am venit la Universitatea din Oradea”, spune Lavinia. Studenta de la Relații Internaționale și Studii Europene lucrează acum la un studiu științific despre complicata istorie politico-diplomatică a Insulei Șerpilor.
Vizita bruxelleză le-a ajutat pe cele două studente să ia decizii importante în ceea ce privește cariera lor. Nicoleta e decisă să urmeze o carieră diplomatică „Mă fascinează tot ce ține de viața unei ambasade, protocol, etichetă, diplomație...”, spune masteranda Universității din Oradea.
Birou Comunicare