Obiectivul esenţial este de a aprofunda şi diversifica reflecţiile asupra interferenţelor, apropierilor şi diferenţelor între cele două limbi şi culturi. Activitatea este concepută sub formă de “journée d’étude internationale” care reuneşte profesori-cercetători francezi şi români a căror colaborare s-a concretizat printre altele, prin participări la colocvii având ca temă dialogul culturilor şi contribuţiile româneşti la francofonie.

Înaltul nivel ştiinţific al activităţii va fi garantat de faptul că autorii comunicărilor sunt cercetători în domeniul literaturii, al limbii şi al comunicării, recunoscuţi în mediile academice internaţionale. Suntem onoraţi de prezenţa şi contribuţia unor distinşi profesori francezi şi români printre care amintim pe Francis Yaiche de la Universitatea “René Desscartes” din Paris, director al Şcolii doctorale “Concepte si limbaje” de la Sorbona, Rodica Pop, profesor emerit la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj, director al Centrului de studiu al literraturii belgiene de limbă franceză şi Maria Ţenchea, profesor univ. la Universitatea de Vest din Timisoara. Aceştia vor susţine conferinţe în plen în cursul diminetii de vineri, 24 mai, între orele 10h -13h. Menţionăm de asemenea participarea şi comunicările altor profesori care vin de la universităţi franceze (Brest, Strasbourg, Arras) şi româneşti (Alba-Iulia, Oradea, Timişoara, Tîrgu-Mureş, Piteşti). În afara comunicatorilor, vor fi prezenţi la lucrări toţi colegii de la departamentul de franceză iar la conferinţa plenară vor participa un număr de 30 studenţi de la studiile de licenţă şi masterat şi 15 profesori de franceză de la alte facultăţi şi din învăţămîntul pre-universitar.

            Cum Facultatea de Litere sărbătoreşte în acest an 50 de ani de existenţă, activitatea este dedicată acestui eveniment şi se alătură celorlalte care se desfăşoară în cadrul Saptamînii ştiinţifice a Universităţii din Oradea.

            Colocviul se desfăşoară cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor  şi al sponsorilor: Carrefour Era, SC Bunexim SRL, SC Andantino SRL si Patiseria franceză Diana.

 

 

             Organizator colocviu,

             Conf. univ. dr. Floarea Mateoc

BC Nr. 71 din 22.05.2013