Lucrările Conferinței vor debuta cu o serie de comunicări în plen ce vor dezbate teme precum  Români „răi“, români „buni“. Imaginea românilor reflectată în documentele latine (sec. XIV), Discriminarea românilor transilvăneni în secolul al XVI-lea – considerații asupra noțiunii de națiune, Elite și proiecte politice la românii din Transilvania  între anii 1867-1918, Identità nazionali e nazionalismi in una Europa immaginata, Politica – instrument de formare a unei noi națiuni: „națiunea civică moldovenească“.

Vineri, 17 iunie, se vor desfășura cele două secțiuni ale Conferinței, reunind un număr de douăzeci de lucrări susținute de specialiști din România, Italia și Republica Moldova. Programul evenimentului va fi completat de discuții, concluzii și discutarea temelor viitoare, precum și de vizitarea castelului de la Hunedoara și o excursie de studiu în Țara Hațegului.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi al Universităţii din Oradea, prin Planul operaţional al Universităţii din Oradea pentru anul 2016. Organizatorii proiectului sunt Universitatea din Oradea, Centrului de Studii Interdisciplinare, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea de Stat din Moldova, Università degli Studi di Padova, Dipartamento di studi linguistici e letterari, Episcopia Devei și Hunedoarei. Partener: Primăria Municipiului Oradea. Muzeul Cetății și al Orașului Oradea.

 

   Dr. Doina Lupu

Centrul de Studii Interdisciplinare

Image