Soprana Lavinia Cherecheş este un artist liric cu un succes semnficativ, atât în țară, cât și în străinătate. Performanţele sale lirice s-au bucurat de-a lungul timpului de recunoaşteri internaţionale, în palmaresul său fiind cuprinse primele poziţii în nomenclatorul concursurilor de la Edinburgh Music Festival (premiul I - 1997) şi al Uniunii Compozitorilor din România (premiul I – 2005).
Este absolventă a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, clasa profesorilor Niculina Mirea şi Elena Andrieş. Continuă studiile masterale în anul 2000 la clasa profesorului Ion Piso (tenor). Tot în anul 2000 Lavinia Cherecheş pleacă la invitaţia mătuşii sale, renumita soprană Virginia Zeani, în SUA, pentru a studia privat cu dânsa. Acest moment i-a marcat definitiv viaţa profesională cât şi pedagogică.
Solistă a Operei Române din Cluj Napoca în intervalul 2003-2015, soprana a fost constant invitată în distribuţii de operă, programe vocal simfonice şi de recital, devenind o colaboratoare fidelă a instituţiilor de spectacol din România şi străinătate.
O notă aparte a carierei sale i-o conferă statutul de solistă a festivalurilor Toamna muzicală clujeană (1999 - 2013) şi Cluj Modern (2000 - 2013), colaborările cu ansamblul contemporan “Ars Nova”, fondat de compozitorul Cornel Ţăranu, solistă a Centrului Român Cultural din Berlin, solistă în Festivaluri de operă “Rapolano Terme” Italia, “Terme di Caracalla” Roma, este solistă a “Studioului Niculescu” din Berlin dar şi invitaţiile pe scenele din Bucureşti, concertele cu Orchestra Naţională Radio şi Festivalul Internaţional George Enescu. A participat totodată în distribuţii internaţionale, pe scene din Franţa, Germania, Belgia, Anglia, Olanda, Italia şi SUA.
Roluri interpretate până acum: Claudio Monteverdi – Il ballo delle Ingrate – rolul Venera; Wolfgang Amadeus Mozart: Nunta lui Figaro - rolul Contesa, Don Giovanni - rolul Donna Elvira, Donna Anna; Giacomo Puccini: La Boheme - rolul Mimi, Musetta, Turandot - rolul Turandot; Ruggiero Leoncavallo: Cavalleria Rusticana - rolul Santuzza, Paiaţe – rolul Nedda; Giuseppe Verdi – Trubadurul – rolul Leonora; Richard Wagner - Olandezul Zburător, rolul Senta; Richard Strauss - Ariadne auf Naxos - rolul Ariadne şi multe altele.
Soprana Lavinia Cherecheş are înregistrate două cd-uri cu opere în primă audiţie: Opera „La Gloria de Don Ramiro“ de Los Cobos rolul „AIXA“; Opera „Oreste-Oedipe“ de Cornel Ţăranu în rolul „Sfinxa“. Are numeroase apariţii în interviuri live, la Radio România Cultural, în reviste şi site-uri de specialitate.
Din anul 1999, Lavinia Cherecheş este Lector Universitar Doctor Facultatea de Arte din Oradea, conducător de licenţe şi coordonator de spectacole, din anul 2002 devine profesor colaborator al Academiei de muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, iar în prezent este profesor de canto la Studioul Niculescu de Operă şi Teatru din Berlin.
E-mail: info@laviniachereches.de
Conf.univ.dr. Carmen VASILE
Directorul Departamentului de Muzică
Facultatea de Arte