Potrivit acordului încheiat între cele două instituţii, studenţii Universităţii din Oradea de la specializarea Arhitectură din cadrul Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură vor putea să susţină examenul de diplomă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, Facultatea de Arhitectură, o instituţie emblematică pentru învăţământul superior de arhitectură din România şi de elită a învăţământului academic internaţional. Absolvenţii specializării Arhitectură, promoţia 2015-2016 şi promoţiile anterioare, vor putea să susţină examenul de finalizare a studiilor în sesiunile din iulie 2016 şi februarie 2017. Între cele două instituţii de învăţământ superior există o foarte bună colaborare datorată profesionalismului corpului didactic şi recunoaşterii a unei bune pregătiri a studenţilor absolvenţi. Rectorul prof.dr.arh. Zeno Bogdănescu a fost prezent şi la Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură, unde a discutat cu conducerea facultăţii pentru noi direcţii de colaborare şi cercetare academică. |
Biroul de Comunicare