Tematica acestui an este: “Better medical physics – better cancer care in radiation oncology”. Dezvoltarea fizicii medicale și perfecționarea fizicienilor medicali duc, implicit, la o mai bună îngrijire a pacientului care necesită radioterapie. Scopul simpozionului nostru este de a mediatiza, sub forma unor prezentări științifice, importanța și rolul fizicii medicale în radioterapie, diagnostic, radioprotecție și în viața de toate zilele.
Fizica medicală este un domeniu interdisciplinar, care necesită cunoștințe din multiple domenii ale științei. Am încredere că acest simpozion va reuși, pentru a treia oară, să stârnească interesul nu doar a fizicienilor dar și a elevilor, studenților, cadrelor didactice și medicale. Consider că sesiunea introductivă cu tema Radiația – vindecă sau ucide? va fi un bun punct de pornire pentru dezbateri.
Suntem recunoscători pentru sprijinul acordat de o unitate medicală de excepție din Oradea, Spitalul Pelican.
În numele Departamentului de Fizică a Universității din Oradea și al Colegiului Fizicienilor Medicali din România, invit pe toți cei interesați să ni se alăture joi, 5 noiembrie, de la orele 16, în Sala de Conferințe a Bibliotecii universitare.
Prof. univ. dr. Loredana Marcu