"Scopul nostru este de a facilita întâlnirea cererii cu oferta de pe piața muncii din județul Bihor. Pe de o parte, vrem să ajutăm persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă si absolventi de orice forma de invatamant, promotia 2015 să-și găsească un loc de munca pe măsura pregătirii și calificarii lor profesionale. Pe de altă parte, vrem să venim și în sprijinul agenților economici pentru a-și selecta și angaja resursele umane de care au nevoie. Estimăm că oferta angajatorilor va fi, și de această dată, una generoasă, și vom avea aproape 1.000 de locuri de muncă vacante. În plus, cei care vor participa la Bursă vor putea beneficia de consiliere personalizată și orientare în carieră, precum și de informații utile privind cursurile de formare profesională organizate de agenția noastră și partenerii noștri. După reușita Burselor organizate în acest an, avem speranța că și Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi din 25 septembrie va fi un real succes și vom reuși, astfel, să dovedim, încă odată, că suntem o instituţie modernă și flexibilă, care are capacitatea de a răspunde provocărilor de pe piaţa muncii."
Persoana de contact: doamna Simona Ilca, consilier superior, telefon: 0359/800960, 0359/800961,0359/800962,int. 124.