Această conferinţă de management al carierei este cea de a patra conferinţă din ciclul de 16, organizate în cadrul proiectului. Evenimentul va avea o durată estimată de trei ore. În debutul conferinţei studenţii vor primi mapele proiectului. În cele ce urmează, coordonatorul local grup ţintă, psiholog Maghiar Daniela va oferi informaţii suplimentare cu privire la proiect şi activităţile următoare. Coordonatorul local evenimente, psiholog Dana Bodea le va prezenta studenţilor activităţile opţionale din cadrul proiectului.
Reprezentanta Gi Group, Mirela Dume, le va prezenta studenţilor ghidurile aferente mapelor, ce conţin informaţii cu privire la modul în care se redactează un CV cu impact, scrisoarea de intenţie, comportamentul adecvat în cadrul unui interviu.
Partea cea mai a aşteptată conferinţei este partea în care vor sosi medicii invitaţi. Aceştia sunt Conf.univ.dr. Bodog Florian, decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, medic a cărui specializare este chirurgia plastică, medicul Gheorghe Carp manager al Spitalulului clinic judeţean de urgenţă Oradea, prof.univ.dr. Maghiar Adrian medic cu specializarea chirurgie generală, conf.univ.dr. Straciuc Oreste, medic cu specializarea radiologie imagistică medicală şi dr Anca Şandor Huniadi medic cu specializarea obstetrică ginecologie.
Acestia vor prezenta în discursul lor informaţii relevante şi specifice specializării în care profesează. Invitaţii vor răspunde întrebărilor adresate de către studenţi şi vor interacţiona cu aceştia.
La această întâlnire vor participa toţi membrii echipei de implementare a proiectului de la Universitatea din Oradea: prorector conf.univ.dr. Trip Simona - coordonator activităţi partener , prof.univ.dr. Filip Sanda - asistent coordonator activităţi partener, ec. Costinaş Daniela - Expert financiar, conf.univ.dr. Toderas Monica - coordonatorul local vizite la companii, psiholog Maghiar Daniela - coordonator local grup tintă, psiholog Judea Adela - expert informare si publicitate, psiholog Bodea Dana - coordonator local evenimente.
Psiholog Judea Adela
Expert Informare şi Publicitate
BC Nr. 127 din 07.11.2014