La această întâlnire sunt invitaţi patru dintre membrii echipei de implementare a proiectului de la Universitatea de Vest din Timişoara: Vlad Petcu, Andreea Dobre, Oana Ţerbea, Roxana Cioclov – reprezentant Gi Group, alături de membrii echipei de implementare a proiectului de la Universitatea din Oradea: Trip Simona, Filip Sanda, Maghiar Daniela, Judea Adela, Bodea Dana, Chiş Sanda şi Toderaş Monica.
Obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea inserţiei studenţilor pe piaţa muncii şi creşterea adaptabilităţii la cerinţele angajatorilor prin oferirea de servicii de consiliere în carieră şi orientare profesională, dar şi dobândirea de către studenţi de cunoştinţe cu privire la job-urile aferente domeniului studiat.
Proiectul presupune desfăşurarea a patru tipuri de activităţi:
· conferinţe de management al carierei în care vor fi invitaţi speakeri motivaţionali din domeniul studiat;
· evaluarea generală a aptitudinilor, care se va realiza de către specialiştii SC Gi Group Staffing Company. În urma acesteia, o parte din studenţi vor participa şi la evaluarea aptitudinilor specifice, care se va realiza pe un software creat special în acest scop. În funcţie de profilul aptitudinal astfel realizat şi preferinţele studenţilor, se va dezvolta un plan individual de carieră.
Vizite de studiu/ profil studiat, în care se vor acoperi cât mai multe instituţii/ companii relevante pentru studenţii participanţi.
BC Nr. 77 din 24.06.2014