Evenimentul, găzduit de Aula Magna a universității, coincide cu finalizarea proiectului omonim, proiect care și-a propus ca, la final, să livreze o istorie integrală a învățământului superior orădean.
„Materialul este o analiză a evoluției învățământului superior orădean, începând de la școlile capitulare, trecând prin perioada umanistă, când Oradea era racordată la toate curentele intelectuale occidentale, până la perioada regimului Ceaușescu, când specializările umaniste intră în declin și când Institutul de Subingineri asigură continuitatea învățământului superior orădean”, explică prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, unul din coordonatorii lucrării. Documentul, care este rezultatul a aproape doi ani de muncă, readuce în atenție: instituții academice orădene, rectori, decani, cadre didactice, studenți, publicații... „Este important pentru universitatea noastră să aibă o istorie a ei. Acest volum reprezintă cartea noastră de identitate. De aici aflăm cine sunt părinții noștri fondatori, începând cu personalitățile primei Academii de Drept de la Oradea și până la cei care au condus destinele Institutului Pedagogic”, a mai declarat prorectorul Universității din Oradea.
În cadrul evenimentului vor lua cuvântul cei care au coordonat realizarea acestei istorii a învățământului academic orădean: prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș – prorector al Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa – decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării și prof. univ. dr. emerit Mihai Drecin. Din colectivul de autori mai fac parte: Laura Ardelean, Bodo Edith, Florentina Chirodea, Delia Cora, Cristian Culiciu, Constantin Demeter, Livia Chiurcuța, Traian Ostahie, Radu Romînașu și Mihaela Teacă.
Odată cu finalizarea proiectului ce a avut ca rezultat acest volum de istorie locală, materialul, în format electronic, va fi predat Muzeului Țării Crișurilor. „Categoric, împreună cu partenerii noștri de la Muzeu, vom tipări acest volum în cel mai scurt timp”, promite prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, cu privire la lucrarea care are aproape 400 de pagini.
Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea